La termenul de astăzi al procesului în care fostul prefect de Iaşi, Radu Prisăcaru, este judecat pentru infracţiuni de corupţie a dat declaraţii şi fostul său coleg, Tudor Leonte.
Fostul subprefect Tudor Leonte a dat declaraţii în faţa magistraţilor mai bine trei ore. Acesta a spus ce ştie despre cazul Forna şi despre acuzaţiile aduse fostului prefect.
Tudor Leonte a susţinut că nu avea o relaţie de duşmănie cu prefectul suspendat Radu Prisăcaru, ci doar una oficială. „În 2005 Valerian Sălăvăstru, şeful de cabinet al prefectului Prisăcaru a venit la mine în birou şi mi-a cerut să-mi dau demisia. Când am întrebat motivul sau cine cere mi-a spus că nu prezint încredere şi că el este câinele păzitor al prefectului, şi în acea calitate îmi solicită demisia. Comunicarea dintre mine şi prefect se limita strict la relaţiile de serviciu şi la un nivel minimal. Nu exista o relaţie de duşmănie între mine şii prefect. Nu am încercat să plătesc nicio poliţie", a declarat Tudor Leonte în faţa judecătorilor.
În schimb fostul subprefect a precizat că la un moment dat a avut impresia că anumite dosare de fond funciar erau analizate diferit. „Aveam impresia că anumite dosare, cu un anumit interes, erau date spre analiză şi documentare unor funcţionari din colectivul tehnic pentru a se găsi o hibă pentru constrângerea persoanei care cerea retrocedarea să aibă o anumită atitudine, în sensul de a da mită. Nu am dovezi. E părerea mea", a spus Leonte.
În ceea ce priveşte cazul Norinei Forna, fostul subprefect a declarat că nu ştie foarte multe amănunte. „Nu am cunoscut la acel moment şi nu cunosc nici azi detalii în legatura cu amplasamentul terenului oferit Norinei Forna şi nici cu situaţia juridică a acestuia", a declarat Leonte.
La termenul de astăzi avocaţii lui Toni Baltag şi ai prefectului au depus o serie de acte. Mai mult, apărătorii lui Radu Prisăcar