Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Percheziţii în Capitală privind lucrări la Spitalul Obregia. Facturi neînregistrate de 4,5 milioane de euro

Publicat in Mediafax, luni 11 martie 2013 · ·

Poliţiştii fac şapte percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-un caz privind achiziţii publice pentru reparaţii şi construcţii la Spitalul Obregia, prin care a fost produs un prejudiciu de 5,2 milioane de lei, printre persoanele vizate fiind şi fostul director al unităţii George Marcu, şeful ANL.

Percheziţiile făcute de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor la şapte adrese din Bucureşti şi Ilfov vizează destructurarea unui grup infracţional constituit din şapte persoane suspectate de infracţiuni în domeniul achiziţiilor publice.

"Membrii grupării sunt suspectaţi că au realizat beneficii financiare din obţinerea unor contracte de achiziţie publică de la o unitate spitalicească din Bucureşti, pentru executarea unor lucrări de reparaţii şi construcţii", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Surse din Poliţie au precizat pentru MEDIAFAX că este vorba despre Spitalul Obregia din Capitală, la unitatea sanitară fiind făcute percheziţii. Totodată, sursele citate au arătat că una dintre persoanele vizate ar fi George Marcu, fost director al Spitalului Obregia, în prezent director general la Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Lucrările de reparaţii şi construcţii la Spitalul Obregia ar fi fost supraevaluate, iar apoi ar fi fost înregistrate cheltuieli fictive şi de cesionare a societăţilor prestatoare către terţi, pentru a împiedica astfel verificările fiscale.

Membrii grupării ar fi produs astfel Spitalului Obregia un prejudiciu estimat la 3.800.000 de lei şi bugetului de stat de 1.400.000 de lei.

La finalul percheziţiilor vor fi audiate la sediul Poliţiei Române 15 persoane, urmând ca în cazul acestora să fie dispuse măsuri legale.

În această cauză se fac cercetări pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi evaziune fiscală prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 41 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 42 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum 2 ore
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 57 minute
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

9°/24°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°