despre coşmarul catodic Cum se întîmpla că miezul nopţii era aproape, iar somnul era departe, într-o pauză a unui film, văzut odată, cu Paul Newman, am pus mîna pe telecomandă şi, din trei mişcări lejere, am dat peste un alt film, tot cu un fel de om nou, şi acest film văzut odată, dar pretabil, dintr-un oarecare masochism al retinei, la o nouă vizionare: procesul şi execuţia cuplului Ceauşescu (un post tv bucureştean, noaptea de 9/10 septembrie a.c.). Oricît ar părea de curios, filmul în sine avea să rămînă, totuşi, un fel de vis frumos în comparaţie cu ceea ce avea să urmeze în coada lui: o teledezbatere dirijată - de la un pupitru de diriginte cu toane - de poetul Adrian Păunescu, în scopul rememorării şi analizării evenimentului din ziua de Crăciun a lui '89. După o siglă agăţată în colţul ecranului, emisiunea era în reluare - poate că ediţia, difuzată cîndva mai în urmă, avusese ceva audienţă. Emisiunea, atît cît am văzut-o, a fost o baie (comunală) de suprarealism. Nu trecuse bine un sfert de oră şi analiza procesului se transformase într-un alt proces: Sergiu Nicolaescu şi - mai ales - Gelu Voican Voiculescu traşi pe roata acuzaţiilor pentru omorîrea Ceauşeştilor. Acuzaţi de către cine: avocatul Niculaie Cerveni, paraşutat parcă cu forţa dintr-un tribunal din altă galaxie, siderat că celor doi condamnaţi din decembrie '89 nu li s-a respectat dreptul sfînt la recurs; revoluţionarul Dumitru Dincă, susţinînd că atunci cînd anima baricada de la Inter se gîndea la orice, numai la moartea lui Ceauşescu nu (cu iertare, dar urmărindu-i raţionamentele am devenit brusc capabil să înţeleg de ce în glanda ex-preşedintelui Iliescu putea odată exploda adrenalina numai la auzul numelui Dincă); senatorul C.V. Tudor, vehiculînd cu o malignă autosuficienţă "cunoştinţe" istorice de calibrul celor de la rubrica Ştiaţi că...? din almanahurile de 15 lei de altădată (spun 15