Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar amenzile pot stăvili patima suporterilor

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 25 august 2006 ·

De câteva săptămâni a început sezonul competiţional atât la fotbal, cât şi la alte sporturi, motiv pentru care siguranţa pe stadioane şi în sălile de sport din judeţ a fost discutată ieri de către Comisia Judeţeană pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei în Sport, comisie care funcţionează sub patronajul Instituţiei Prefectului – judeţul Braşov, sub coordonarea subprefectului Szakal Andras. Ieri, a avut loc o nouă şedinţă a acestei comisii, la care au participat reprezentanţii Poliţiei Judeţene, ai Jandarmeriei, Direcţiei Judeţene de Sport, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Direcţiei de Sănătate Publică, alături de oficiali şi şefi de galerii de la echipele de fotbal FC Braşov, Forex, Precizia Săcele, FC Predeal şi FC Ghimbav, şi de la clubul de handbal Rulmentul Braşov. Cei prezenţi au analizat măsurile pe care organizatorii competiţiilor trebuie să le ia pentru a preîntâmpina orice incident neplăcut care s-ar putea petrece pe stadioane sau în sălile de sport, condiţii care sunt incluse în Ordonanţa nr. 11/2006 care trebuie doar pusă în aplicare în perioada următoare. Concret, este vorba despre obligaţia organizatorilor de a anunţa evenimentul la organele de ordine, cu cel puţin cinci zile înainte de consumarea lui, fie că este vorba despre de un meci amical sau o competiţie oficială. „Conducerea clubului organizator împreună cu jandarmii stabilesc gradul de risc al unui meci, precum şi numărul forţelor de ordine. Vă pot da un exemplu cert. Următorul meci al echipei Forex cu Petrolul Ploieşti este considerat unul de risc mediu din cauza suporterilor oaspeţi care sunt mai pătimaşi. Persoanelor turbulente sau cu potenţial turbulent, precum şi celor sancţionate anterior nu li se va permite accesul în tribune. Recidiviştii nu vor mai fi lăsaţi pe stadion timp de şase luni”, ne-a explicat subprefectul Szakal Andras. În aceas

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 30 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 30 minute
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 39 minute
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 45 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 3 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 2 ore
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°