Gazonul de pe Naţional Arena va fi schimbat din nou, dar problemele nu dispar. Soluţia aleasă de Primăria Capitalei, proprietara stadionului, este şi de această dată una provizorie, informează b1.ro.
Noua patură de iarbă nu are lumină si oxigen de-ajuns, iar despre cât va rezista noul gazon nu se ştie nimic.
Problema principală a terenului de pe Arena Naţională este că nu există curenţi de aer la nivelul gazonului şi, în plus, soarele nu bate pe întreaga suprafaţă.
Primăria va plăti pentru noul gazon 400.000 de euro, adică jumătate din valoarea aparatului de fotosinteză, care ar elimina această problemă.
De la inaugurarea Arenei Naţionale şi până în prezent, gazonul a fost schimbat de nenumărate ori. Municipalitatea a plătit astfel peste 5 milione de lei doar pentru iarbă.