Lucian Papici susţine, în cererea adresată CSM de apărare a reputaţiei profesionale, că premierul, prin afirmaţiile potrivit cărora "Papici a făcut dosare politice" şi "De ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii?", a lăsat să se înţeleagă că el decide dacă un procuror şef rămâne sau nu în funcţie, transmite Mediafax.
Direcţia Naţională Anticuropţie arată joi, într-un comunicat de presă, că procurorul Lucian Gheorghe Papici, din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei a DNA, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să îi apere reputaţia profesională şi imaginea publică în legătură cu afirmaţiile făcute de premierul Victor Ponta în mass-media.
În solicitarea adresată CSM, procurorul Lucian Papici consideră că "afirmaţiile denigratoare făcute de primul ministru îi afectează reputaţia profesională, deoarece acestea pun la îndoială obiectivitatea sa în instrumentarea dosarelor penale, probitatea morală şi profesională".
Afirmaţiile au fost făcute în 2 octombrie, în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune, în contextul în care, cu puţin timp înainte, fusese transmis, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ordinul prin care s-a dispus încetarea delegării în funcţia de procuror şef de secţie a lui Lucian Papici, a precizat DNA.
"În cererea adresată CSM, procurorul Papici Lucian Gheorghe susţine că, prin afirmaţiile făcute de primul ministru - din care reproduce textual «Papici a făcut dosare politice» şi «De ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii?» - se creează opiniei publice sentimentul că primul ministru, care este om politic, este în realitate cel care hotărăşte asupra menţinerii sau nu în funcţia de conducere a unui procuror, cu toate că nu are atribuţii legale în acest sens", a mai arătat DNA în comunicat.
În susţinerea cererii către CSM, procurorul Papici subliniază că ac