Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: A fost tată pentru câteva ore, după care a murit în accident de maşină

Publicat in Adevarul, vineri 3 septembrie 2010 · ·

Comuna Mălureni e în doliu, după ce fostul viceprimar a sfârşit într-un accident de maşină. Ion Soare (43 de ani) aflase că este tatăl unui băiat cu câteva ore înainte de a muri.

Tragedie în comuna Mălureni. Fostul viceprimar, Ion Soare, zis Ninel, de 43 de ani, a sfârşit în cea mai fericită zi a vieţii sale.

Soţia bărbatului a născut joi un băieţel sănătos la maternitatea Spitalului Judeţean din Piteşti. Copilul a fost dorit foarte mult de părinţii care mai aveau o fiică în vârstă de 17 ani, elevă la Colegiul Naţional „Alexandru Odobescu” din Piteşti.

De bucurie, omul a vrut să sărbătorească şi şi-a invitat la el, seara, mai mulţi prieteni şi rude. După ce a petrecut alături de ei, Ninel Soare s-a gândit să meargă acasă la un alt prieten, pădurar în comună, pentru a-i duce cinci litri de vin şi apă minerală.

Numai că, din păcate, nu a mai ajuns la destinaţie. După ce a plecat din satul Buneşti, maşina în care se afla a deviat de pe carosabil şi s-a oprit într-un şanţ, între doi copaci, pe DJ 731, la intrarea în satul Zărneşti.

„Încă mai dădea din picior”

Câţiva tineri, care se aflau pe drum la acea oră târzie, s-au speriat când au văzut ce s-a întâmplat şi au sunat imediat la 112.

„Când au ajuns aici Poliţia Rurală şi Smurdul, eu am văzut că omul încă mai dădea din picior”, a spus un martor.

Din primele ipoteze, se pare că bărbatul ar fi făcut infarct la volan şi din acest motiv nu ar mai fi putut să stăpânească maşina.

„El a mai făcut un infarct atunci când a candidat pentru primar. Nu era atât de grav accidentul încât să moară din asta”, spune o vecină.

„La sosirea echipajului nostru, bărbatul deja nu mai avea funcţii vitale. Medicii au făcut mai multe manevre de resuscitare, însă fără rezultat”, spune Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeş.

„Nu ne putem pronunţa încă cu privire la cauza dece

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 32 minute
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 2 ore
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 2 ore
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 2 ore
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Zelenski: Rusia a folosit în aprilie 300 de rachete, 300 de drone şi 3.200 de bombe ghidate împotriva Ucrainei. Doar forţa poate opri această teroare

News.ro acum o ora
Rusia a folosit peste 300 de rachete, aproximativ 300 de drone de tip Shahed şi peste 3.200 de bombe ghidate în atacurile din aprilie asupra Ucrainei, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters. "Doar forţa poate opr

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 2 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

9°/24°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°