Se pot scrie pagini întregi despre ce s-a întîmplat la Bucureşti pe 9 mai. Ce s-a întîmplat de bine cu suporterii spanioli veniţi în Capitala noastră. De rău, nu prea! Pasiunea suporterilor care au bătut drumul din Spania pînă în România nu cunoaşte alfabetul raţiunii. Pasiunii îi este indiferent ce îi oferă celălalt, ea vrea să se manifeste pe deplin, vrea să-şi dăruiască întreaga voinţă, chiar şi atunci cînd nu primeşte în schimb decît sentimente suave, amiciţie sau simplă răbdare!
Madrilenii şi bascii ne-au dovedit că sînt speciali şi trăiesc fotbalul adevărat în fiecare secundă a existenţei lor. Compania oamenilor pasionaţi din tribunele măreţei Arene Naţionale nu este niciodată plăcută, este adorabilă! Asta au trăit-o cei peste 20.000 de români şi cei peste 25.000 de spanioli prezenţi la finala dintre Atletico şi Bilbao. Coregrafia magnifică a fanilor lui Atletico în culorile Spaniei au încîntat un întreg stadion, o Românie întreagă şi chiar milioane şi milioane de suporteri care s-au uitat trişti la televizor că echipa lor favorită nu joacă la Bucureşti, dar bucuria şi pasiunea iubitorului de fotbal de clasă i-au făcut să fie mîndri şi să zîmbească de momentul lor de glorie.
Au dovedit că pentru o finală, pe care noi am aşteptat-o o viaţă şi am organizat-o aproape perfect cu multă dedicare, pentru ei fair-play-ul este la nivel de artă. Pasiunea lor pentru fotbal, pentru spectacol şi pentru sportul-rege, este un prilej de îmbunătăţire a felului lor de fi. Mulţi au rămas impresionaţi de modul în care pasiunea ibericilor pentru fotbal s-a manifestat în cele 24 de ore petrecute pe străzile prăfuite ale Micului Paris Bucureştean.
Au venit cu gîndul la cea mai mare pasiune a lor, fotbalul. Cu gîndul să demonstreze că există fair-play şi, evident, cu gîndul la mult rîvnitul trofeu pe care favoriţii lor l-au şi adjudecat, după un sec 3-0
