...si acest repetat "Cine, ma?" are rostul lui: el tradeaza incredulitatea satenilor ca unul dintre ei ar fi putut deveni un om atit de mare. De capul lui "Marin ala" care tira ciomagul pe izlaz, care fugea de munca, care dadea cu capul in stilpi, care ii spala picioarele nevestei, umilindu-se, nu are cum sa fie cine stie ce... Nimeni nu este mai putin increzator in valoarea cuiva decit cel care il cunoaste cel mai bine. Se pare ca este o tendinta a noastra, a romanilor, de a nu pune pret pe excelenta celor din preajma noastra nici atunci cind ea a fost atestata de toata lumea. Nu se poate, domnule, il stiu de mic, ala nu are cum sa fie prea grozav, doar il cunosc din scoala... Am descoperit citeva reactii pitoresti, dar simptomatice legate de Marin Preda, scriitorul care a cistigat milioane de cititori, dar nu a reusit sa-si cistige consatenii. Ele sint consemnate de nepotul sau, Sorin Preda, intr-o extrem de interesanta carte intitulata Morometii. Ultimul capitol(Editura Academiei Romane, 2010). Decupez citeva scene si citate mai colorate, care confirma atitudinea de dubiu in legatura cu reusita aproapelui. Un coleg de scoala de-al scriitorului, chestionat adesea de acesta in legatura cu experienta sa de pe front, din timpul campaniei impotriva rusilor, are o replica ilustrativa la moartea romancierului, care pregatea, se pare, volumul al doilea din Delirul: „Maaa, ce nenorocire! Ma, muri Marin Preda si am ramas cu intimplarile mele nescrise!" Sa nu fim naivi, pentru cel care se socoteste un erou, marea nenorocire este ca scriitorul care ar fi putut sa-i imortalizeze faptele, sa le fixeze intr-o aura eroica a murit, nu ca s-a stins un coleg si un amic. Accentul cade pe eroismul sau, nu pe disparitia celuilalt, un modest scrib, parca. Reactia este instinctiva si tine de o mentalitate comuna tutuor celor din Silistea-Gumesti: autorul real al cartii este cel care i-a