Nerespectarea criteriilor de integritate în desemnarea unor colegi de partid în funcţii, precum numirea lui Gheorghe Iancu ca Avocat al Poporului, constituie unul din motivele principale pentru care europarlamentarul PDL Monica Macovei se gândeşte să părăsească partidul. Sursa: Codrin Prisecaru
În cadrul unei emisiuni la B1Tv, eurodeputata a sugerat că limita de timp până la care este dispusă să rămână în partid ar cam fi expirat. Ea a lăsat să se înţeleagă că rămânerea sa în PDL este condiţionată de deznodământul unor bătălii pe care le duce cu unele persoane din partid.
"Eu îmi duc bătăliile, îmi dau o limită de timp. Eu personal îmi impun nişte limite de timp", a spus Macovei, referindu-se la o posibilă părăsire a PDL. Fostul ministru al Justiţiei a evitat să dea nume, dar a subliniat că anumite personaje ar trebui să plece din partid.
"Sunt persoane care după părerea mea ar fi mai bine să plece", a declarat democrat liberal, arătându-se nemulţumită de politica partidului de a susţine persoane lipsite de competenţă şi cu probleme juridice.
Ea a dat ca exemplu numirea lui numirea lui Gheorghe Iancu în funcţia de Avocat al Poporului.
"Dacă se continuă această politică de promovare a unor oameni care nu sunt competenţi şi au probleme de integritate. Domnul Iancu nu este persoana potrivită pentru Avocatul Poporului. Am spus în BPN că nu este persoana potrivită", a spus Monica Macovei.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a fost cea care a cerut la începutul acestui an, colegilor de partid să aplice criteriile de integritate şi competenţă pentru promovarea în funcţii, adoptate, printr-o rezoluţie semnată de reprezentanţii a 34 de formaţiuni de centru-dreapta din Europa şi SUA.
Potrivit rezoluţiei, reprezentanţii celor 34 de formaţiuni politice de centru-dreapta şi organizaţii ale societăţii civile afiliate acestora din Eur