Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sofia Coppola câştigă Leul de Aur la Veneţia

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 11 septembrie 2010 ·

Sofia Coppola, în vârstă de 39 de ani, a primit, sâmbătă seara, Leul de Aur la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia - La Mostra, anunţă presa internaţională. Filmul său evocă o criză existenţială a unui actor hollywoodian şi modul în care viaţa îi este influenţată de prezenţa fiicei sale de 11 ani.

Sofia Coppola este deţinătoarea unui Oscar, primit pentru filmul «Lost in Transition».

Preşedintele juriului, cineastul american Quentin Tarantino - prieten apropiat al Sofiei Coppola (fiica cineastului Francis Ford Coppola) şi fost iubit al acesteia - a elogiat calităţile artistice ale filmului, care «ne-a încântat de la prima scenă», a spus el când a anunţat premiul.

Un Leu de Aur special a fost atribuit cineastului american Monte Hellman, 78 de ani, figură a cinematografiei independente a anilor 70 şi 80, pentru întreaga sa carieră.

Monte Hellman care a prezentat la Veneţia primul său lungmetraj realizat după trei decenii, «Road to Nowhere», este cel care l-a descoperit pe Tarantino, căruia i-a produs primul film, Reservoir Dog.

Leul de Argint pentru cea mai bună regie a revenit filmului «La Balada triste de trompeta,» al spaniolului Alex de la Iglesia, 45 ani, o frescă burlescă pe fundal franchist.

Un premiu special al juriului a recompensat filmul «Essential killing,» al polonezul Jerzy Skolimovski. Actorul din rolul principal, americanul Vincent Gallo, a primit, de altfel, premiul de interpretare masculină pentru rolul unui fugitiv afgan care ajunge în Europa; personajul nu pronunţă niciun cuvânt...

Premiul pentru cea mai buă interpretare feminină a fost atribuit actriţei franceze Ariane Abed, pentru rolul său din «Marina d'Attenberg», al doilea film al regizoarei elene Athina Rachel Tsangari.

Sofia Coppola, în vârstă de 39 de ani, a primit, sâmbăt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin PIersic se află în stare gravă

Ziua Constanta acum 19 minute
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”, potrivit medicilor, potrivit Știripesurse.ro. „În cursu

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 45 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 47 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 5 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 11 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Rafila anunţă că pentru prima dată în România se va face protonoterapie

Mediafax acum o ora
„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS”, spune ministrul Alexandru Rafila. Acesta susţine că joi a demarat studiul de piaţă p

Corina Crețu, mesaj de Ziua Europei: „De la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creştere a PIB pe cap de locuitor din regiune”

Ziare.com acum 47 minute
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a afirmat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, că de la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din regiune, adăugând că țara noastră a devenit

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°