Globalizarea literara nu poate insemna o uniformizare a formulelor, a temelor literare, ci o deschidere catre dialog, o toleranta fata de celalalt si, poate, o curiozitate sporita fata de culturile mai mici, mai putin cunoscute. Sau fata de valorile altora, care, daca sint diferite de norma, nu inseamna ca trebuie cultivate doar pentru atit. Citesc aproape zilnic in presa stiri despre protestele romilor ca sint numiti „tigani", despre cele ale evreilor cum ca in Dictionarul de sinonime exista cuvintul „jidan" (de parca realitatea istorica a limbii romane poate tine cont de asemenea sensibilitati, fie ele si firesti), ale feministelor cum ca traim intr-o societate „machista", ale homosexualilor ca sint dezavantajati din aceasta minora pricina, ale iubitorilor de animale ca nu tratam necuvintatoarele cum se cuvine etc. etc. etc. S-a importat si la noi, mai ales prin filtrul academic, universitar, ideologia multiculturalismului, care in Statele Unite face destule victime, fiind, in acelasi timp, si extrem de profitabila pentru unii. Aceasta directie centripeta a culturii, a literaturii in genere nu este noua si nici macar nu este impusa de noile conditii specifice globalizarii. Specifica postmodernitatii e tocmai migrarea dinspre periferie catre centru, ceea ce nu implica, din pacate, criterii axiologice, ci mai curind un fel de „democratie" strimb inteleasa a prostului gust. Valori eminamente particulare, fara nici o atingere cu specificul autentic al literaturii, ocupa abuziv prim-planul si se instituie in instrumente de evaluare a textului. Multiculturalismul este, din aceasta perspectiva, un pat al lui Procust, pe masura caruia e discursul ideologic, nu cel literar. Pentru ca literatura, atunci cind se supune regulilor rigide ale ceea ce numim political correctness,, devine ideologie searbada. Spiritul literaturii este dintotdeauna libertatea, imaginatia fara opreli