In 22 mai 2008 am cosemnat in cotidianul francez Le Monde o scrisoare deschisa adresata liderilor UE, alaturi de trei fost presedinti ai Comisiei Europene, noua fosti premieri si sase fosti ministrii ai finantelor/economiei din tari din UE. Textul numit “Pietele financiare nu trebuie sa ne guverneze” lansa un avertisment privind iminenta unei crize financiare zguduitoare, care va slabi considerabil lumea occidentala. Intre semnatari se numara Jacques Santer si Otto Graf Lambsdorff, care apartin curentelor crestin democrat si, respectiv liberal, din politica europeana.
La vremea publicarii scrisorii la varful Comisiei si ECB se vorbea despre “robustetea” economiei europene remarcandu-se, totodata, ca grupurile bancare europene nu ar fi implicate, masiv, in producerea de active toxice, ca criza, probabil, nu va traversa Oceanul. Am vazut ce s-a intamplat odata cu momentul Lehman Brothers. De atunci a inceput calvarul financiar european intruchipat si de o criza a zonei euro.
Nu as fi scris aceste randurii daca nu as fi vazut un bancher declarand la postul public TV ca principala misiune a industriei financiare este de a avea grija de banii deponentilor
De ceva timp ma muncesc doua ganduri privind desfasurarea crizei. Si poate ca nu as fi scris aceste randuri acum daca nu as fi vazut un bancher declarand la postul public TV autohton ca principala misiune a industriei pe care o reprezinta este de a avea grija de banii deponentilor, altfel spus, de a respecta relatia fiduciara (de incredere) cu clientii. Stiind ca banca sa a fost salvata cu bani publici in tara mama, ca a fost implicata in originarea si distribuirea de derivate periculoase nu imi venea sa cred ce aud. Indecenta retoricii afisate era la vedere.
Realitatea este ca multi in industria financiara nici acum nu asuma rolul pe care ea l-a jucat in producerea unei crize fara egal du