Fascinaţia Babelului - dublată de speranţa depăşirii sale - era întreţinută odinioară de vestitele culegeri în care rugăciunea Tatăl nostru era tradusă în cît mai multe limbi. Unul dintre primele texte româneşti cu caractere latine (şi ortografie polonă) este cel transcris de logofătul Luca Stroici pentru un asemenea volum, apărut la Cracovia în 1594. În studiul său Relaţiile dintre lingvistica română şi cea europeană, Helmuth Frisch a demonstrat în mod convingător faptul că includerea românei între limbile romanice, în ediţiile succesive ale unei asemenea culegeri din secolul al XIX-lea - Mithridates -, a contribuit destul de mult la recunoaşterea latinităţii sale.

Pentru mulţi nespecialişti, o formă spectaculoasă de poliglosie constă în cunoaşterea cîte unei serii lexicale - de pildă, a numerelor de la 1 la 10 - în cît mai multe limbi. Cea mai populară listă de echivalenţe plurilingve este desigur cea a saluturilor sau a urărilor; acestea au desigur şi întrebuinţări practice, cel puţin în ceremonialul corespondenţei de sărbători. Apar în continuare cărţi în care sînt reunite fragmente echivalente din limbi diferite; dar în momentul de faţă diversitatea limbilor şi spiritul enciclopedic nu sînt nicăieri mai bine reprezentate decît în spaţiul Internetului: în care e posibil să găsim adunate la un loc sute de traduceri nu numai ale unei singure rugăciuni (şi Tatăl nostru beneficiază de mijloacele moderne; cf. "The Lord's Prayer in 1322 languages and dialects"), ci chiar ale Bibliei în întregime. În Internet avem la dispoziţie zeci de liste, pe teme sacre şi profane, uneori improvizate cu entuziasm şi redactate cu aproximaţie, adesea copiate şi recopiate de pe o pagină pe altele. În pregătirea sărbătorilor, voi formula cîteva observaţii asupra reprezentării urărilor româneşti în asemenea liste şi pagini virtuale (am transcris citatele refăcînd în ge