George Enescu, cel pentru care se adună la Bucureşti, în aceas­tă perioadă, toată floarea mu­zicii clasice, din toată lumea, ce­lor mai mulţi dintre noi ne este necunoscut. Ca om. Mă gân­deam zilele acestea câte s-au spus, câte s-au scris, câte s-au filmat despre Chopin sau despre Beethoven – romanţat şi neromanţat. Şi ce viaţă a avut Enescu! Ce succese, ce chi­nu­ri, ce poveste cu Prinţesa Ma­ruca! Au existat oameni care l-au cunoscut îndea­proa­pe, cărora le-a povestit fră­mân­­­tă­rile sale, până la a le des­tăinui cele mai ascunse sentimente.

Bernard Gavoty a fost unul dintre aceia care s-au sim­ţit prietenii lui Enescu. A lăsat mărturii emo­ţio­nan­te despre muzician şi o descriere în care îl recunoaş­tem imediat ce privim vreunul dintre elegantele sale portrete. „Este în­tru­chi­parea nobleţei. Nu cunoaşte invidia şi mes­chi­nă­riile legate de profesiune. Îi ştiu doar o ambiţie: să compună şi să facă muzică. (...) Când a fost puternic şi bo­gat, nu s-a folosit nici de pute­re, nici de bogăţie. (…) Când baţi la uşa lui, îţi deschide un mare domn. Dacă, din întâmplare, ar intra un magnat în casa lui, omul bogat ar fi Enescu şi nu miliardarul, pentru că, ridicându-se să-l întâmpine, el s-ar sprijini cu mâna dreaptă de o comoară, în permanenţă prezentă pe masa lui de lucru: teancul ultimelor mansucrise.”

George Enescu, cel pentru care se adună la Bucureşti, în aceas­tă perioadă, toată floarea mu­zicii clasice, din toată lumea, ce­lor mai mulţi dintre noi ne este necunoscut. Ca om. Mă gân­deam zilele acestea câte s-au spus, câte s-au scris, câte s-au filmat despre Chopin sau despre Beethoven – romanţat şi neromanţat. Şi ce viaţă a avut Enescu! Ce succese, ce chi­nu­ri, ce poveste cu Prinţesa Ma­ruca! Au existat oameni care l-au cunoscut îndea­proa­pe, cărora le-a povestit fră­mân­­­tă­rile sale, până la a le des­tăinui cele mai ascunse sentimente. @N_