„Apă pentru elefanţi” adoptă reţeta sigură care are ca ingrediente animale simpatice, un love story damnat şi un pic de exotism. Acţiunea se petrece în anii ’30, în perioada crizei, când viaţa era crudă cu oamenii, dar şi mai crudă cu vieţuitoarele.
Ce mai înseamnă „convenţional" în cinemaul hollywoodian actual, cu memorie scurtă? O convenţie se stabileşte, până la urmă, în decenii de cinema. Cândva, putea desemna un film arătos, cu un buget sănătos, care avea în centru un romance imposibil, de preferinţă din altă epocă şi care implica două superstaruri charismatice. Genul de la care ieşeai cu viori în urechi, lacrimi în ochi şi purificare în suflet. Conform acestor criterii, „Apă pentru elefanţi" e convenţional.
Doar că trăim în altă epocă şi o peliculă ca asta iese imediat în evidenţă. Pentru că, pur şi simplu, nu se mai fac aşa. Se produc blockbustere cu super-eroi, juvenile, în 3 D, cu efecte speciale năucitoare. Acum, adulţii o duc rău, dar şi mai rău o duc animalele (cele non-animate). Unde sunt vremurile în care patrupedele Leslie şi Rin-Tin-Tin îşi scăpau studiourile de la faliment? De ce au dispărut filmele astea, oare? Cu animale simpatice, un love story damnat şi un pic de exotism, mergi la sigur, reţetă pe care „demodatul" „Apă pentru elefanţi" o ştie foarte bine.
„Nu împărţi niciodată cadrul cu un animal!"
Robert Pattinson în „Apă pentru elefanţi“
Ne aflăm în anii '30, în perioada crizei, când viaţa era crudă cu oamenii, dar şi mai crudă cu vieţuitoarele. Jacob, un tânăr pe cale să devină veterinar, îşi pierde familia şi e nevoit să se urce ilicit în primul tren. Acesta e ocupat de un circ care încearcă să supravieţuiască în climatul economic sumbru şi plin (evident) de personaje colorate, în frunte cu directorul, şarmat-libidinosul August, căsătorit cu „principala atracţie", frumoasa îmblânzitoa