Foto: Cristian Marcu / Jurnalul Naţional Intervenţia coaliţiei internaţionale în Libia, făcută în urma unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU, este departe de a stabiliza situaţia din nordul Africii. Loviturile fulgerătoare, scăpărate intempestiv de Franţa, lansate împotriva forţelor Armatei libiene şi care aveau rolul de a stopa atacurile regimului de la Tripoli asupra propriilor cetăţeni nu l-au convins pe colonelul Gaddafi să înceteze represaliile împotriva civililor. Au fost scoase din joc de către coaliţie, graţie prezentei forţei militare a SUA, centre de comandă şi capabilităţi militare, aeriene şi antiaeriene, însă la sol se instalează haosul.
Bombardamentele ar fi trebuit să îl potolească pe Gaddafi, iar pe cei loiali lui ar fi trebuit să-i convingă să-l părăsească. Unii dintre oficiali şi militari au început să dezerteze şi să adere la mişcările rebele. Dar tocmai pentru că alţii rămân dedicaţi lui Gaddafi, iar trădarea colonelului nu este în "masă " provoacă frisoane: câţi dintre dezertori nu sunt, de fapt, decât nişte infiltraţi printre rebeli? Grupările acestora din urmă nu au coerenţă, de multe ori, în operaţiunile pe care le derulează şi, firesc, nici forţa unei armate regulate. Coagularea grupărilor anti-Gaddafi nu-i exclus să fie făcută pe scheletul opoziţiei cu care se luptă colonelul înainte de izbucnirea mişcărilor de protest, Al Qaida. Celulele teroriste au ocazia, pe viu, să câştige simpatia populaţiei asuprite de Gaddafi şi, până una alta, să intre în posesia unei cantităţi însemnate de armament, şi din depozitele Armatei libiene, dar şi din "darurile " coaliţiei livrate libienilor pentru a se apăra. De asemenea, nu poate să nu fie luată serios în seamă temerea că Gaddafi are în depozitele sale arme de distrugere în masă, biologice şi chimice, pe care le-ar folosi într-o situaţie pe care ar considera-o extremă. M
