Viata i-a dat ragazul de a mai putea privi in urma. Si i-a soptit la ureche, in al 100-lea an de existenta: "La multi ani!". Moment de bucurie, de intalnire cu familia, de rememorare a ceea ce a fost. Si bune, si rele: razboaie, revolutii, surghiun, dar si amintiri placute, una dintre ele fiind intalnirea cu Regele Mihai. de CARMEN PREOTESOIU SLAVA CERULUI! Ajuns la varsta de 100 de ani, Pompiliu Stroescu crede ca Dumnezeu inca il va mai tine, caci de durut nu-l prea doare nimic Pompiliu Stroescu: "Sunt singurul care mai supravietuieste dintre cei care mi-au fost colegi si prieteni. Singurul dintre cei 12 frati si surori. Toti au murit. M-am detasat din randul celor care nu mai sunt. Destinul m-a ocrotit, si asa mi-a fost dat sa ating varsta de 100 de ani."
PREGATIRE PENTRU TRECUT. Cu un scris caligrafic, ca de copil, nea Pompi, asa cum ii spun nepotii care-i mai calca pragul la vreo zi de nastere sau la vreun pranz "pregatit cu fast", auzind ca il viziteaza "cineva de la ziar" a asternut pe o hartie cateva randuri, "insemnari din viata" sa, dupa cum el insusi le-a numit. Cu mana tremuranda, dar cu o privire vioaie, imi intinde colile liniate cu creionul si umplute cu un scris marunt si-mi spune fericit: "Aici este viata mea". Apoi tace. Caci nu intelege raspunsul meu. Ma fixeaza cu privirea blanda, ca a unui bunic, face ochii mari si asteapta parca sa repet. Pentru el insa, zambetul de pe chipul meu e de ajuns. De-acum, expresia fetei unui om ii da de stire daca s-a facut sau nu inteles. Caci de auzit, nu mai aude bine de ceva vreme. S-a obisnuit cu toate, caci, spune el, "batranetea e o continuare a vietii". Si, de mai bine de 50 de ani, el tot batran se cheama. Dar ce conteaza?, se intreaba nea Pompi, cand "etatea de 100 de ani e un dar de la Dumnezeu!".
SEVA PAMANTULUI. Spui 100 de ani si te gandesti la eternitate sau la o alta lume, trecuta,
