Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baconschi: Marga debitează enormităţi. Sper ca patriotismul său să-şi revină din comă

Publicat in Romania Libera, luni 28 mai 2012 · ·

Prim-vicepreşedintele PDL, Teodor Baconschi, cataloghează drept "o enormitate" declaraţia ministrului de Externe, Andrei Marga, privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, ce pune în pericol imaginea României în faţa investitorilor străini, a NATO şi a UE, potrivit Mediafax.

"Uneori, enormităţile trec neobservate, tocmai pentru că ies de pe radarul bunului simţ curent. Este cazul afirmaţiei domnului ministru Marga despre oportunitatea de a-l suspenda pe preşedintele României. Poţi face asemenea afirmaţii ca membru al opoziţiei (cu titlu de declaraţie politică parlamentară), ca votant al unui partid (ieşit la o bere) sau ca bunic la gura sobei, dacă nepoţii au răbdare să-ţi mai asculte poveştile. NU ai însă dreptul de a debita o asemenea prăpastie ca ministru de Externe în funcţie. Chiar şi în situaţiile de coabitare. Pentru că tot ce spui în această calitate e perceput de opinia publică internaţională ca afirmaţie statală, respectiv ca poziţie oficială a României", susţine fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, într-o declaraţie.

Baconschi susţine că afirmaţia lui Marga transmite în toată lumea următorul semnal: "După ce au schimbat două guverne în trei luni, politicienii din această ţară au de gând să completeze haosul printr-o criză constituţională şi instituţională prelungită".

"E clar că, pus în faţa unei asemenea perspective, investitorul străin se reorientează, guvernele mai puţin favorabile României apasă pe acceleraţie, iar partenerii noştri din UE şi NATO se pregătesc să pună România pe lista ţărilor cu probleme durabile. Câtă vreme va deţine portofoliul Externelor, domnul Marga nu are voie să-şi ia mandatul de la tandemul Crin Antonescu-Dan Voiculescu. Una e să ajungi criticat în Der Spiegel, cum i s-a întâmplat domnului Marga, şi cu totul altceva să anunţi, urbi et orbi, că reprezinţi o ţară cu instabilitate ga

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 40 minute
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 24 minute
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Cătălin Drulă: Cu pierderile pe care le are, falimentul CFR Călători e aproape

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a criticat Guvernul pentru pierderile de la CFR Călători, mai mari cu 464% faţă de anul trecut, şi a afirmat că falimentul companiei este aproape, relatează Agerpres. "Pierderile CFR Călători estimate pe anul 2024 su

Cod galben de inundații pe râuri din nouă județe până vineri dimineața

Press Alert acum 50 minute
Foto: Arhivă Hidrologii au emis joi o avertizare Cod galben de inundații valabilă până vineri dimineața pe râuri din nouă județe. Alerta dată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor vine după codul galben de ploi torenţiale tran

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Beneficiile salariale pentru angajați și angajatori: Cum alegem cea mai bună variantă? Ce avantaje fiscale putem avea?

Wall-Street.ro acum 22 minute
Pentru a menține pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare a mixului de soluții care, ținând cont de industrie, profilul angajaților și resursele disponibile, poate atinge obiectivele propuse. Desigur,

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum o ora
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Viktor Orban a vorbit cu Zelenski înainte de a-l primi în vizită pe preşedintele Chinei. Ce au discutat cei doi lideri

Ziare.com acum 3 ore
Viktor Orbán, premierul Ungariei, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au avut miercuri, 8 mai, o conversaţie telefonică, a declarat pentru agenţia MTI Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului. Au fost trecute în revistă

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Scăderi de prețuri în benzinării: România, în topul țărilor europene cu cel mai ieftin combustibil

Ziua News acum o ora
După ce prețurile la alimentele de bază au avut parte de scăderi semnificative, acum și prețul benzinei a scăzut, din nou, ajungând la 7,34 lei/litru, în timp ce un litru de motorină se menține la 7,31 lei. Este a doua reducere de preț la carburanți

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°