Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Riscul blatului cu USL

Publicat in Revista22, marți 30 octombrie 2012 ·

USL nu are nici cea mai mică intenţie să facă rabat de la strategia de consolidare a unui stat autoritar, cu ajutorul căruia să se menţină cât mai mult la putere.

Indiferent de greşeli, de puciul de astă-vară, de Oltchim şi Diaconescu, de înrăutăţirea situaţiei eco­nomice şi accentuarea sărăciei, de pro­mi­si­unile neonorate sau de câte prostii vor mai face Ponta şi Antonescu în dispreţul lumii civilizate, USL va câştiga alegerile. Chiar dacă va avea sub 50% la vot, va domina parlamentul ca număr de mandate, consecinţă a imbecilului sistem scornit în 2008 de PNL, PSD şi Pârvulescu. Nu ştiu care ar putea fi minunea care să împiedice formarea unei monstruoase coaliţii de două treimi, ce va putea schimba Constituţia aşa încât să golească de sens instituţiile care au împiedicat finalizarea loviturii de stat - Curte Constituţională, CSM, DNA şi Parchet - dinamitând astfel definitiv echilibrul puterilor în stat. Ce ştiu sigur este că minunea nu va veni de la ARD.

Puţini au anticipat în mai, inclusiv preşedintele, că USL se va lansa, înainte de a fi legitimată po­litic prin alegeri, în această bătălie pentru ins­ta­urarea unui regim oligarhic autoritar. Între timp, semnalele că va continua pe acest drum, în po­fi­da Uniunii Europene, a izolării şi a consecinţelor care decurg de aici, au devenit certitudine. Din sep­tembrie încoace, nu există gest făcut de USL şi liderii săi care să nu se constituie într-un ar­gument al programului - realul program de gu­vernare -, de a controla discreţionar orice ins­tituţie, fie modificând legi, fie politizând, fie pur şi simplu desfiinţându-le. Pentru prima oară în ultimii 10 ani, au fost trecute sub control politic Agen­ţia Naţională de Reglementare în Do­me­niul Energiei şi Consiliul Naţional de Regle­men­tare a Contestaţiilor (CNSC), în privinţa ulti­mu­lui, guvernul primind o avertizare de la Klaus Wied­ner, şeful Un

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 8 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 8 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 12 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 13 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 10 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 11 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 7 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°