Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pregătirile pentru finalele Under 16 intră în linie dreaptă

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 30 octombrie 2013 ·

După cum am mai relatat şi în ediţiile anterioare, sâmbătă, la Ardud se desfăşoară Campionatele Naţionale de lupte, la categoria de vârstă Under 16. Drept urmare, un număr de peste 150 de sportivi, plus antrenori şi oficiali ai FR de Lupte vor umple sala de sport a liceului din localitate.

Participă sportivi de la toate cluburile din ţară, respectiv Tulcea, Medgidia, Mangalia, Botoşani, Buşteni, Braşov, Arad şi multe altele, la 11 categorii de greutate. În medie, la fiecare categorie vor intra pe saltele între 12 şi 16 sportivi. Delegaţiile vor ajunge astăzi şi mâine la Ardud, unde vineri, de la ora 18.00, va avea loc proba cântarului şi o şedinţă tehnică.

Competiţia este programată să înceapă sâmbătă la ora 9.00, urmând să se încheie undeva la ora 16.00. Se munceşte de zor la amenajarea sălii, se montează garniturile de saltele, gradenele, tabelele electronice, pentru ca totul să fie pregătit şi să corespundă standardelor unui Campionat Naţional.

O mulţime de sportivi sunt favoriţi la medalii, printre aceştia numărându-se şi 16 de la CS Satu Mare-Cetate Ardud, cei care au dominat etapa de zonă desfăşurată sâmbătă la sala de lupte de la Mădăras. Antrenorii Tudor Barbul şi Feri Szabo îi vor îndruma spre medalii pe: Marius Bulgăr şi Marian Zaha la 32 kg, Marian Pişcorean (35 kg), Nicolae Ziman şi Andrei Romaniuc la 38 kg, Cătălin Dângă şi Andrei Buzilă la 42 kg, Sabinel Lobonţ şi Andrei Barbul la 47 kg, Peter Peck (53 kg), Patric Penzses (59 kg), Dănuţ Bulgăr (66 kg), Gherhard Diţic şi Andrei Ghiran la 85 kg, iar la categoria „grea“, 100 kg, vor urca pe saltele Lenard Berei şi Norbert Szuroka.

„Ne-am pregătit foarte bine pentru aceste campionate. Nu vreau să anticipez, însă dintre sportivii noştri, mulţi au şanse la medalie. Sper să nu se accidenteze sau să facă greşeli, altfel, avem câteva categorii unde putem obţine chiar şi două medali

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°