Filmul regizorului Radu Jude "Toată lumea din familia noastră" a primit nominalizări la nouă categorii ale Premiilor Gopo, printre care pentru Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat Parada Film remis joi, actorul Şerban Pavlu a fost nominalizat de juriu la categoria Cel mai bun actor în rol principal, Gabriel Spahiu - pentru Cel mai bun actor în rol secundar, iar actriţele Mihaela Sîrbu şi Tamara Buciuceanu-Botez au fost nominalizate la categoria Cea mai bună actriţă în rol secundar.
"Toată lumea din familia noastră" are şi unul dintre cele mai bune scenarii dintre cele lansate pe ecrane în 2012, Radu Jude şi Corina Sabău fiind votaţi la categoria Cel mai bun scenariu. Filmul a intrat şi în cursa pentru statueta oferită pentru Cel mai bun sunet - semnat de Simone Galavazi şi Dana Bunescu - şi Cele mai bune costume, realizate de Augustina Stanciu.
"Toată lumea din familia noastră" tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, dar sunt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pământ. Filmul îi are în rolurile principale pe Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sîrbu şi Gabriel Spahiu, cu apariţia extraordinară a actorilor Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel.

"To