Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania se asteapta ca guvernele din Zona Euro sa aprobe, in cateva zile, ajutorul pentru Grecia

Publicat in HotNews, vineri 17 februarie 2012 ·

Autoritatile germane sunt increzatoare ca guvernele din Zona Euro vor aproba programul de sustinere a Greciei, de 130 de miliarde de euro, in urmatoarele cateva zile, iar planul de reducere a datoriilor elene catre creditorii privati isi va urma cursul, informeaza Mediafax.

Cancelarul german Angela Merkel, premierul italian Mario Monti si premierul elen Lucas Papademos au discutat vineri, intr-o teleconferinta, despre al doilea program de salvare si sunt optimisti ca ministrii de Finante din zona euro vor gasi, la reuniunea de luni, o solutie pentru problemele aflate inca in discutie, a declarat Steffen Seibert, purtatorul de cuvant al lui Merkel, transmite Bloomberg.

"Ne asteptam ca grecii sa se ridice la inaltimea responsabilitatilor lor. Lunea viitoare, vom vedea daca Grecia va confirma asteptarile sau vom fi nevoiti sa decidem un alt parcurs, unul care nu este de dorit", a declarat, joi, secretarul de stat in Ministerul german de Finante, Steffen Kampeter.

Grecia trebuie sa incheie cat mai repede acordurile cu UE si cu creditorii privati, in conditiile in care, in luna martie, trebuie sa rascumpere obligatiuni de 14,5 miliarde de euro.

Moneda euro si actiunile la nivel mondial au inregistrat vineri cresteri, investitorii anticipand finalizarea negocierilor din ultimele sapte luni pentru al doilea program de salvare a Greciei.

Parlamentul elen a aprobat in luna februarie masurile de austeritate necesare pentru a primi sprijinul UE si FMI. Surse apropiate negocierilor au declarat ca, in lipsa unor noi reduceri ale cheltuielilor, datoriile Greciei vor scadea insa doar la 129% din PIB pana in 2020, in loc de tinta de 120%.

La sfarsitul anului trecut, datoriile elene erau de 160% din PIB.

Autoritatile europene discuta totodata despre reducerea dobanzilor aplicate Greciei, de la circa 4% in pr

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 58 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 58 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 42 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Hamas publică o înregistrare video cu doi ostatici israelieni răpiţi la 7 octombrie

News.ro acum 24 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în atacul său de la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Fâşia Gaza, relatează AFP. Cei doi ostatici se prez

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°