Ideea că lucrăm la o Ediţie de Colecţie dedicată Doinei şi lui Ion îl emoţionează pe fiul lor.

Ideea că lucrăm la o Ediţie de Colecţie dedicată Doinei şi lui Ion îl emoţionează pe fiul lor.

În cămăruţa din Chişinău, aranjată cu gust, în prezenţa bunicii sale, care ne face un ceai, Cristi ne împărtăşeşte amintiri despre celebrii săi părinţi şi ne dezvăluie planuri muzicale.

Jurnalul Naţional: Cum e să fii urmaşul lui Ion şi al Doinei Aldea-Teodorovici?

Cristofor Aldea-Teodorovici: Au fost diferite perioade. S-a întâmplat să mă simt complexat de umbra lor. Şi cred că e firesc pentru un copil al unor mari muzicieni. Toţi mă privesc prin prisma părinţilor, iar eu aş vrea să mă afirm ca muzician în felul meu. Această presiune din partea publicului m-a determinat să găsesc o altă cale... Tot muzicală, dar diferită de cea a părinţilor mei. Şi am impresia că am reuşit.

Au fost trei etape ale vieţii mele. Prima – frageda copilărie, când eram fericit că sunt copilul lui Ion şi Doina. Apoi, de la 10 la 16 ani mă aflam într-o perioadă neutră. Eram mândru că sunt copilul lor, dar, în acelaşi timp, nu-mi doream atâta tristeţe în jurul meu. Pentru mine, ei întotdeauna au fost şi vor rămâne vii. În ultima perioadă însă privesc realitatea cu alţi ochi şi încerc să analizez muzica părinţilor mei mai amplu. Adică, ajung la cuvintele pe care mi le-au lăsat ei – să atrag atenţia la aranjamente, la orchestraţie. Încerc să analizez creaţia lor din punct de vedere muzical, ca să văd care a fost subtextul uneia sau alteia dintre piese. Şi descopăr lucruri măreţe: chiar dacă au trăit destul de puţin printre noi, ei au reuşit să lase o informaţie care poate fi analizată decenii.

Prieteni modeşti

Cât de mult contează pentru tine relaţiile pe care le-ai moştenit de la părinţi şi cât de mult te ajută aceste