Tema, locul, o promisiune si eternul optimism uman m-au facut sa merg la Focsani. Toate cele patru argumente s-au dovedit a nu rezista in fata mentalitatii care guverneaza lumea scriitoriceasca provinciala. Am redescoperit incropeala specifica perioadei comuniste si transformarea unei manifestari culturale intr-un kitsch fara margini. Intr-un cuvant, Festivalul "Cantarea Romaniei" nu a murit si nici nu are de gand sa moara.
Dupa cateva neplacute experiente avute cu diverse locuri si evenimente asa-zis culturale, am evitat sa mai dau curs invitatiilor la tot felul de festivaluri, simpozioane, adunari si chiar lansari de carte prin provincie. Liota de versificatori, de genii esuate in carciumile satesti din campia Baraganului, de veleitari agresivi care umpluse Scoala generala din Fundulea care avea sa primeasca numele lui Mircea Nedelciu parea ca ma vindecase de astfel de aventuri literaricesti. Fiecare venise acolo spre a se ridica pe sine in slavi, intr-un stil gretos de semidocti peste care se asternuse luciul esecului lamentabil.
Am acceptat invitatia la Focsani pentru ca, in general, aveam o buna impresie despre lumea literara de acolo, pentru ca vazusem o revista binisor tocmita, dar si pentru ca aveam respect pentru dascalii de la Liceul Unirea. Am acceptat invitatia si pentru ca tema anuntata parea promitatoare "Doamnele literaturii romane. Femeia - autor si personaj", dar si pentru ca intelesesem ca Irina Mavrodin - o adevarata doamna a literaturii romane - va primi Premiul Festivalului "Duiliu Zamfirescu". In fine, am acceptat invitatia sperand ca voi auzi lucruri interesante despre eroinele lui Duiliu Zamfirescu, printre putinele personaje feminine luminoase (nu neaparat in postura de mame) - ma refer mai ales la Sasa Comanesteanu - din literatura noastra.
Toate aceste sperante s-au dovedit neintemeiate. In doua sesiuni de "comun