Nimic nu ar putea satisface mai bine ambitiile unui politician adevarat decat infrangerea lui Traian Basescu. Scopul acesta este, cred, suficient de inalt pentru a motiva strasnic pe cineva. Problema alternativei politice este actualmente aceeasi cu problema gasirii unui adversar de talia lui Traian Basescu. Pe scena politica, nu exista deocamdata o asemenea persoana, dar, ce-i amuzant, partidele care ar parea ca il contesta pe presedinte nici macar nu constientizeaza urgenta de a avea un anti-Basescu. Uneori, acestor partide presedintele li se arata prea puternic pentru a mai merita efortul de a i se opune in mod radical. Ei il percep pe seful statului ca pe un sef absolut, caruia i te supui chiar si atunci cand il injuri. Il injuri, caci n-ai incotro: esti lider de opozitie. Stii insa ca orice incercare de a face ceva este lipsita de speranta si ca, realist vorbind, singura solutie este colaborarea (supunerea). Alteori, alternativa este blocata de iluzia ca popularitatea lui Traian Basescu va incepe sa scada treptat, ca presedintele va pierde pre limba lui. Sunt convins ca, in tot mai rarele lor momente de optimism, liberalii si social-democratii si-l imagineaza pe Basescu rostogolindu-se in sondajele de opinie mai ceva decat Adrian Nastase. Asadar: pe de o parte, avem un Basescu transcendent, imposibil de batut; pe de alta parte, un Basescu popular si credibil doar circumstantial.
O regula elementara in orice razboi, chiar si in cel electoral, este evaluarea corecta a adversarului. Nicio armata nu a castigat pana acum vreo batalie pornind de la premisa ca dusmanul este imbatabil sau ca se va bate singur. Or, ceea ce putem constata la adversarii oficiali ai presedintelui, de la Tariceanu la Geoana si pana la Dan Voiculescu, este incapacitatea de a raspunde serios la intrebarea: cine este adversarul nostru, Traian Basescu?
Este foarte simplu sa afirm
