Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jon Hamm, protagonistul serialului "Mad Men", va fi operat pe coardele vocale

Publicat in Mediafax, marți 24 septembrie 2013 ·

Actorul american Jon Hamm, protagonistul serialului "Mad Men", va suporta o intervenţie chirurgicală în zona gâtului, din cauza unui polip apărut pe coardele vocale.

Medicii vor încerca astfel să extirpeze un polip de pe coardele vocale ale actorului american. Informaţia a fost confirmată pentru E! News de agentul de presă al actorului, informează contactmusic.com.

Starul în vârstă de 42 de ani a fost auzit de câteva persoane în timp ce vorbea cu actriţa January Jones, colega sa din distribuţia serialului "Mad Men", despre această intervenţie chirurgicală, duminică seară, la gala de decernare a premiilor Primetime Emmy.

Jon Hamm, care are o relaţie de mai mulţi ani cu actriţa şi regizoarea Jennifer Westfeldt, s-a speriat foarte tare, recent, în momentul în care, după ce a tuşit, a început să expectoreze sânge, afirmă revista Life & Style.

Actorul a mers imediat la medic şi a descoperit astfel că are un polip pe coardele vocale.

Între timp, Jon Hamm şi colegii săi din distribuţia serialului "Mad Men" au plecat cu mâna goală, duminică seară, de la gala Primetime Emmy Awards, după mai mulţi ani în care au dominat această ceremonie. Jon Hamm şi Amy Poehler, protagonista serialului "Parks and Recreation", au dovedit însă că au mult umor şi au anunţat că vor organiza o petrecere a perdanţilor de la gala Emmy 2013.

"Ne-am gândit că învingătorii de la Emmy sărbătoresc şi aşa prea mult, aşa că ar fi timpul ca şi perdanţii să sărbătorească", a spus actorul american.

Actorul Jon Hamm a devenit celebru cu rolul din serialul "Mad Men", a cărui acţiune se petrece în New Yorkul anilor '60 şi urmăreşte viaţa primilor publicitari, competiţia acerbă dintre bărbaţii şi femeile care lucrează în agenţiile de profil de pe Madison Avenue. Seria a fost iniţiată de Matthew Weiner, scenaristul serialului "Soprano". Pentru rolul din acest film, Ha

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 11 minute
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 29 minute
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum 59 minute
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum o ora
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA: Procesul intentat lui Trump în Florida privind documentele clasificate a fost amânat pe termen nedefinit

HotNews acum 3 ore
Un tribunal federal din Florida a amânat marţi pe o perioadă nedeterminată începerea procesului penal al fostului preşedinte american Donald Trump în cazul în care acesta este acuzat că a folosit cu neglijenţă documente clasificate, informează AFP.

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 9 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°