„Vantage Point“ (în cinematografele româneşti, cu titlul „Fiecare vede altceva“) reprezintă debutul pe marele ecran al regizorului Pete Travis, dar şi al scenaristului Barry Levy.
Cu patru ani în urmă, Travis crease ceva vâlvă cu drama pentru televiziune „Omagh“, care tratează evenimentele ulterioare bombardamentului IRA asupra oraşului Omagh din Irlanda de Nord şi pentru care a obţinut câteva nominalizări şi premii în festivaluri. Dar Levy este un total necunoscut care, pentru primul său film, abordează formula lui Kurosawa din „Rashomon“: povestea unui atentat este spusă din punctele de vedere a 8 personaje.
Fiecare secvenţă adaugă câte o piesă în puzzle, dar, în acelaşi timp, supralicitează suspansul. Evenimentele acoperă un interval de nicio jumătate de oră, dar aceste câteva minute sunt ameţitoare şi fiecare nou punct răstoarnă povestea de dinainte. Pretextul este, în sine, suficient să taie răsuflarea: la un summit antiterorism din Salamanca, preşedintele american (William Hurt) este împuşcat, apoi o bombă năuceşte suplimentar întreaga audienţă.
Primul „vantage point“ este al unui producător TV (Sigourney Weaver) - iar carul de transmisie cu multiplele sale monitoare introduce o distanţă dureroasă, care se cere imediat redusă cu vederea „din culise“ a unui agent al serviciului secret (Dennis Quaid). Dar cum nici din spatele scenei nu se vede suficient de bine, perspectiva unui turist (Forrest Whitaker) este imediat juxtapusă, cu speranţa că, din mulţime, camera lui video a putut surprinde detalii suplimentare care să elucideze întregul mister al întâmplării-surpriză.
Cu fiecare nou punct de vedere, tot ce am văzut deja trebuie reconstruit, reinterpretat şi reaşezat într-o nouă naraţiune. Perspectivele celor direct implicaţi în asasinat oferă adevărate revelaţii. Finalul absolut hollywoodian plasează filmul în
