Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Google marchează 50 de ani de la apariţia serialul Doctor Who

Publicat in Romania Libera, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Motorul de căutare Google marchează, vineri, a cincizecea aniversare a faimosului serial britanic Doctor Who printr-un doodle interactiv sub froma unui joc.

Doctor Who este un serial science fiction produs de BBC. Programul descrie aventurile unui time lord (lord al timpului), care îşi spune „The Doctor” şi călătoreşte în timp şi spaţiu cu nava lui, TARDIS, care este camuflată ca o cabină telefonică de poliţie din 1960. Împreună cu asistenţii lui, el călătoreşte în timp şi spaţiu şi salvează lumea.

Serialul este prezent în Guinness World Records ca fiind cel mai lung serial science fiction din lume şi de asemenea este o parte semnificativă a culturii populare britanice. Este recunoscut pentru poveştile pline de fantezie, efecte speciale ingenioase cu buget redus şi pentru pionierat în muzica electronică (produsă original de BBC Radiophonic Workshop).

Serialul a fost recunoscut de critici şi de public ca fiind unul dintre cele mai bune programe de televiziune din Marea Britanie, primind în anul 2006 premiul BAFTA pentru „Cel mai bun serial de dramă”.

Google îşi schimbă frecvent logoul pentru a sărbători evenimente importante din istorie sau personalităţi care au schimbat lumea.

Motorul de căutare Google marchează, vineri, a cincizecea aniversare a faimosului serial britanic Doctor Who printr-un doodle interactiv sub froma unui joc.

Doctor Who este un serial science fiction produs de BBC. Programul descrie aventurile unui time lord (lord al timpului), care îşi spune „The Doctor” şi călătoreşte în timp şi spaţiu cu nava lui, TARDIS, care este camuflată ca o cabină telefonică de poliţie din 1960. Împreună cu asistenţii lui, el călătoreşte în timp şi spaţiu şi salvează lumea.

Serialul este prezent în Guinness World Records ca fiind cel mai lung serial science fiction din lume şi de asemenea este o parte semnificativă a culturi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident rutier pe Podul Basarab din Capitală / 7 persoane au fost rănite

HotNews acum 36 minute
Podul Basarab din București este blocat duminică seară, după ce o mașină s-a răsturnat. Din primele informaţii, 7 persoane rănite au fost duse la Spitalul Floreasca, starea lor nefiind gravă, relatează News.ro. Masina de ambulantaFoto: Adrian Ilince

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Cameron: Oprirea vânzărilor de arme către Israel nu ar face decât să întărească Hamas

Mediafax acum 32 minute
Ministrul britanic de Externe, David Cameron, a declarat că, deşi nu va susţine o ofensivă terestră majoră în oraşul Rafah din Gaza, Marea Britanie nu va copia planurile SUA de a opri unele vânzări de arme către Israel. "A anunţa pur şi simplu astăz

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 8 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 6 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 5 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

9°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°