Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara:Coincidenţă sinistră în camera groazei

Publicat in Adevarul, marți 27 octombrie 2009 ·

Două crime, cea de la Facultatea de Medicină din Timişoara şi cea de la Asociaţia Surzilor din Brăila, au în comun camera de cămin în care victimele au stat la un moment dat. Locul groazei este camera 50 a Căminului 2 de la Medicină. O femeie cazată aici înainte de crima de la Timişoara a fost omorâtă la nicio lună de la uciderea lui Trifu Schroth. UPDATE, ASTĂZI, ORA 10:27:

Timişoara: Studenţii acuzaţi de crima de la Medicină află astăzi dacă rămân în arest

Crima petrecută în căminul Universităţii de Medicină a reprezentat un eveniment fără precedent în Timişoara. Sergiu Florea (20 de ani) şi Carmen Bejan (20 de ani), doi studenţi medicinişti, l-au ucis şi tranşat pe şeful staborului ţigănesc din Banat, Trifu

Schroth (65 de ani), venit în camera de cămin pentru a întreţine relaţii sexuale pe bani cu studenta.

O situaţie care ar fi trebuit să se rezolve aparent simplu s-a transformat brusc într-un caz fără ieşire. Camera 50 a căminului de la Medicină, cuibuşorul de nebunii al studentei, a devenit locul unei oribile crime.

Crima studenţilor, primul şoc

Cu doar o săptămână înainte de crimă, camera 50 a găzduit-o pe Elisabeta Dogărescu (41 de ani), preşedinta Asociaţiei Surzilor din Brăila, şi pe fiica ei, Georgiana (19 ani), venite în Timişoara pentru examenul de admitere la facultate al fetei.

Elisabeta Dogărescu şi fiica ei au fost cazate în camera 50 timp de o săptămână. Vizita de la Timişoara avea să se încheie cu una dintre cele mai mari bucurii ale familiei, admiterea Georgianei la Facultatea de Medicină Generală cu nota 10.

„Este o tânără exemplu, provine dintr-o familie foarte bună. În liceu a fost olimpică la patru materii, iar acum a intrat la Medicină cu 10, deşi a terminat profil uman şi nu a făcut nicio oră de biologie în liceu”, a spus un apropiat a familiei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 46 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 46 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 46 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 46 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 46 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 46 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°