Finanţarea ar urma să fie asigurată din fonduri europene, investiţia fiind estimată la 2,5 milioane de lei
Imobilul în care funcţionează Căminul pentru Persoane Vârstnice din cartierul Noua va fi reabilitat termic, astfel încât pierderile de căldură să fie cât mai mici pe timpul sezonului rece. Valoarea investiţiei se ridică la 2,5 milioane de lei, pentru acoperirea căreia va fi depus în foarte scurt timp un proiect de finanţare la Agenţia de Dezvoltare Regională 7 Centru de la Alba Iulia. Cofinanţarea acestui proiect este de doar 2% şi va fi asigurată din bugetul local al municipiului Braşov.
Proiectul tehnic prevede reabilitarea termică a corpurilor de clădire în care sunt cazate acum persoanele vârstnice. Se va opta pentru o reabilitare cu vată bazaltică, mult mai eficientă decât polistirenul. În plus, se va realiza o copertină la intrare, iar pe holuri şi în zona de acces vor fi montate materiale antiderapante, astfel încât vârstnicii să nu alunece. „În jurul clădirii, pentru a nu exista infiltraţii din pânza freatică care să afecteze subsolul, vor fi montate drenuri”, ne-a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Acest proiect este urmare a unuia de înlocuire a sistemelor clasice de încălzire cu energie regenerabilă. În anul 2009, pe acest cămin au fost instalate panouri solare pentru producerea apei calde menajere, cu fonduri obţinute de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Centru de recuperare medicală
În perioada următoare, Primăria Braşov are în plan şi reabilitarea celorlalte corpuri de clădire ale Căminului din Noua care în prezent nu sunt utilizate, astfel încât să fie create noi spaţii pentru cazare temporară sau permanentă. Mai mult, se va dota baza de tratament, astfel încât să fie creat aici un centru de recuperare medicală, unde să poată fi găzduită orice persoană. În prezent, l