Manualul bunului roman Nimic nu este serios. Nimic nu este definitiv. Nimic in afara culturii. A clasicilor. A cartilor. Se apropie iarasi sfirsitul anului. Spun iarasi pentru ca de mult timp nu mai este vorba de un simplu sfirsit, de finalul unui episod cronologic oarecare, cu doza sa de patetism si melancolie inevitabile. In societatea de consum, sfirsitul de an a devenit un soi de ritual eroic: un triumf si un calvar, deopotriva. Peste toate, este acelasi final anuntat. De anul trecut si dintotdeauna. Sau aproape... Vom avea cu siguranta esentialele anchete cu cel mai/cea mai, clasamentele de toate felurile si mai ales uriasul bombardament publicitar, care ne va aduce aminte ca intotdeauna uitam sa cumparam ce este important.
As dori sa ma inscriu si eu in acest „trend", daca mi se permite. Voi incerca sa vorbesc in saptaminile urmatoare despre cartile care mi-au placut in acest an. Din pacate, nu sint foarte multe. Nu mai citesc demult strict de placere (decit foarte rar!), ca probabil multa lume. Prima carte apartine lui Valeriu Gherghel si a aparut, in ciuda indicatiei de pe coperta, la inceputul acestui an. Este acum cu siguranta deja epuizata. Fapt care ma va scuti, sper, de orice suspiciune publicitara. Mai mult, as vrea sa dedic acest articol zilei nationale, chiar daca va aparea tardiv... Visez de altfel la ziua cind scriitorii vor defila cu cartile lor de ziua nationala alaturi de tancuri, rachete si soldatimea in fireturi.
Cititorilor acestui ziar, numele lui Valeriu Gherghel nu le poate fi strain. Dl. Gherghel este cunoscut de multi ani drept un eseist respectat si mereu pasionant. Un spirit erudit si un polemist redutabil. Desi preda filosofia (ma rog, un domeniu al acesteia!) la Universitate, cartea sa evita cu o anume perseverenta genul academic si de altfel aproape orice fel de gen. Pentru mine, initial, surpriza a fost oarecum neplacuta.