Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pride of Vega Croaziere si petreceri de lux, la bordul velierului Adornate (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 19 iunie 2010 ·

Briza călduţă a primei luni de vară, miros de sare şi un soare puţin ameţitor, de miez de zi. Toropeala pune pe nesimţite stăpânire, iar visarea ia locul oricăror gânduri cotidiene care ţi-ar fi patronat mintea înainte de îmbarcare.

Cam aceasta este starea pe care o ai atunci când devii pasagerul velierului Adornate, ambarcaţiune care face parte din noul pachet de servicii oferit clienţilor de Hotelul Vega din Staţiunea Mamaia. Oferta, unică în ţara noastră, dă posibilitatea turiştilor de a petrece momente de neuitat la bordul velierului şi să spună „toate pânzele sus!" pentru croazierele puse la cale de cei de la Vega Turism. Adornate este un velier cu două catarge construit în 1997 în Olanda şi modernizat complet. Ambarcaţiunea, mândria celor de la Vega, precum spune şi sigiliul-emblemă pe care-l poartă, poate atinge o viteză maximă de 13 noduri la navigaţia cu pânze şi de 8 noduri la navigaţia cu propulsie diesel. Echipajul are zece membri, iar croazierele pe distanţe scurte pot fi făcute cu maximum 30 de pasageri la bord. Însă, atunci când vine vorba despre plimbări mai lungi, pe durata a câtorva zile, numărul de pasageri scade la 18, pentru că de atâtea locuri de dormit dispune Adornante. Velierul va participa la croaziere pe mai multe trasee, cum ar fi Constanţa-Mangalia, Constanţa-Odessa-Istambul-Constanţa, Constanţa-Delta Dunării sau Constanţa Balcic, iar turiştii, clienţi ai Hotelului Vega, vor trebui să scoată din buzunar, pentru plimbările pe mare, între 109 şi 1249 de euro. De asemenea, Adornate poate fi şi un loc excelent pentru organizarea de petreceri. Nava poate fi închiriată 24 de ore pentru 5000 de euro, 12 ore pentru 3000 de euro sau 6 ore pentru 2.000 de euro. Pentru petreceri, numărul maxim de pasageri este 40. Briza călduţă a primei luni de vară, miros de sare şi un soare puţin ameţitor, de miez de zi. Toropeala pune pe nesimţite stăpân

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 55 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 55 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 17 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 37 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum o ora
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°