Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astazi putem cunoaste alte doua promovate, FC Arges si Gaz Metan Medias

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 mai 2008 ·

Etapa cu numarul 30, care are loc azi, poate aduce multe clarificari in ierarhiile celor doua serii din esalonul secund. Pana acum avem o singura certitudine: FC Brasov revine unde-i este locul si din toamna va juca in Liga I. Elevii lui Razvan Lucescu au avut cel putin o clasa peste restul competitoarelor, au jucat un fotbal frumos si eficient si si-au asigurat promovarea foarte repede, cu sapte etape inainte de final. si lupta pentru pozitia secunda in Seria 1 pare a se apropia de final. CS Otopeni are 59 puncte, cu opt mai mult decat Petrolul Ploiesti si Concordia Chiajna si are un meci usor la ultima clasata, FC Sacele. Aceasta echipa este demult retrogradata matematic, dar este cea care a netezit drumul spre promovare al celor din Otopeni, prin victoria surprinzatoare in fata Petrolului, singura obtinuta in acest sezon. Pentru a mai spera la o minune, Petrolul trebuie sa invinga pe FCM Campina, care are doar 33 puncte si este amenintata cu retrogradarea, iar Concordia sa castige meciul cu Inter Gaz, echipa care isi joaca ultima sansa de supravietuire in al doilea esalon. Alte doua echipe amenintate cu retrogradarea joaca impotriva unor echipe lipsite de griji, CSM Focsani acasa cu Dunarea Giurgiu si FCM Bacau in deplasare cu Dinamo II. Pentru a scapa de emotii in acest sfarsit de campionat, Progresul are sansa unei victorii la Galati in fata Dunarii, grupare care a pierdut contactul cu plutonul.

In Seria 2, fruntasele FC Arges, 68 puncte, si Gaz Metan Medias, 64 puncte, joaca in deplasare cu Ariesul Turda, respectiv FC Targoviste, echipa care a scapat de grijile retrogradarii. In caz ca vor invinge, iar CSM Ramnicu Valcea va pierde la Timisoara cu CFR, ambele echipe vor fi virtual promovate. Lucru perfect posibil pentru ca valcenii sunt in cadere libera, ei reusind etapa trecuta sa piarda pe propriul teren cu 5-2 in fata unei echipe ca si retrogr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anchetă la Spitalul Judeţean Sibiu după ce un chirurg a fost acuzat de mai mulți colegi că tratează în stare de ebrietate pacienţii

G4Media acum 59 minute
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, pentru Agerpres, că va „declanşa o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi,

Raisa, fetița de doi ani dispărută în Dolj, a fost găsită moartă la câteva sute de metri de casă

HotNews acum o ora
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj

Ciucă: Decizia este luată pentru mărirea salariului minim, cu această nevoie de sprijinire a mediului de afaceri/ S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă neimpozabilă

News.ro acum 55 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. ”S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, c

Ciolacu: Recomandările din Studiul economic al OCDE sunt corelate cu obiectivele programului nostru de guvernare, axat pe modernizarea economică şi socială a ţării

News.ro acum 33 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a prezidat, marţi, Comitetul Naţional pentru Aderarea României la OCDE, care reuneşte reprezentanţii principalelor ministere, instituţii şi autorităţi publice implicate în procesul de aderare. Membrii Comitetului Naţion

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Cum se votează la alegerile din 9 iunie. Alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot

Mediafax acum o ora
Preşedintele Autorităţii Eelectorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marţi cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ştampilă şi vor avea la dispoziţie o tuşieră. Cetăţenii care nu se a

Vremea în luna iunie. Prognoza anunțată de meteorologi pentru următoarele patru săptămâni: Va fi mai cald decât în mod normal

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, mai exact pentru perioada 27 mai - 23 iunie. Potrivit meteorologilor, prima lună de vară va aduce temperaturi mai crescute decât cele n

Platforma YTM.ro, oferită gratuit de Universitatea de Vest din Timișoara, ajută tinerii să găsească programul de studii care li se potrivește

Press Alert acum 2 ore
UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră. Platforma YTM este o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timișoara, adresată elev

Pedro Sanchez: Spania va recunoaște statul Palestina cu Ierusalimul de Est drept capitală

Wall-Street.ro acum 2 ore
Spania va recunoaşte statul Palestina, care va include Fâşia Gaza şi Cisiordania, unificat sub conducerea Autorităţii Naţionale Palestiniene şi cu Ierusalimul de Est drept capitală, a declarat premierul spaniol Pedro Sanchez, relatează Agerpres. "Si

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 4 ore
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

20°
mar.

12°/22°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

11°/23°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°