Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Dacă preşedintele Băsescu s-a apucat de strategia agricolă, înseamnă că se pregăteşte pentru funcţia de premier

Publicat in Adevarul, luni 1 iulie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat luni seară că, dacă preşedintele Traian Băsescu este preocupat de strategia agricolă, atunci înseamnă că acesta se pregăteşte pentru funcţia de prim-ministru, el precizând totodată că afirmaţia sa este „o glumă“.

„Dacă pot să glumesc, dacă domnul preşedinte Băsescu s-a apucat de strategia agricolă, înseamnă că se pregăteşte pentru funcţia de prim-ministru, că nu are nicio legătură Preşedinţia cu agricultura“, a spus premierul la Antena 3, răspunzându-i moderatorului care a spus că, în timp ce şeful Guvernului caută investitori în ţările asiatice, şeful statului „s-a apucat“ să facă strategia agricolă.

De asemenea, premierul a continuat, spunând că nu vede posibilă o rocadă între el şi Traian Băsescu. În schimb, a insistat că îl susţine în continuare pe Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte.

„O să merg la Cotroceni la învestirea lui Crin Antonescu cu mare plăcere, aşa cum şi el a fost la învestirea mea în funcţia de prim-ministru“, a precizat premierul.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că raportul Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România reprezintă cel mai bun document strategic în domeniu, după Revoluţie, invitând, totodată, toate partidele politice să semneze un pact pentru agricultură.

„Invit astăzi toate partidele ca, după ce se finalizează procesul de adoptare a acestui raport, să semnăm cu toţii, partide şi instituţii, producători şi beneficiari, să semnăm Pactul pentru agricultură. Ar fi un angajament politic pe termen lung, pentru că toată munca comisiei la asta s-a referit, la a crea o viziune până în anul 2030, având ca fundament exerciţiul bugetar 2014-2020 al Uniunii Europene. (...) După cele 30 de zile de dezbateri, după integrarea observaţiilor în documentul final, să ne găsim toţi timp, în luna septembrie, şi să semnăm Pactul pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 22 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 23 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

UPDATE - Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 26 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

Ceasul de buzunar al celui mai bogat om de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

Mediafax acum 32 minute
Un ceas de buzunar din aur care a fost recuperat de la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut pentru suma record de 1,175 milioane de lire sterline. Ceasul a fost vândut sâmbătă unui colecţionar privat din SUA pentru cea mai mare sumă obţ

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°