Social-democraţii austrieci mizează pe ajutorul popularilor pentru a menţine în opoziţie formaţiunile de extremă dreapta. Sursa: Reuters
Cele două partide austriece de extremă dreapta, care au obţinut împreună 29% din sufragii la alegerile legislative de duminică, au şanse foarte mici să ajungă la guvernare, în ciuda scorului electoral neaşteptat de bun. Scrutinul a fost câştigat de Partidul Social-Democrat, iar liderul acestei formaţiuni, Werner Faymann, va fi desemnat de preşedintele Austriei, Heinz Fischer, să formeze viitorul executiv, relatează Reuters.
Aceasta nu este o veste prea bună pentru extrema dreaptă. Werner Faymann a anunţat, în repetate rânduri, că nu este dispus să invite la guvernare Partidul Libertăţii al lui Heinz-Christian Strache sau Alianţa pentru Viitorul Austriei, condusă de Jörg Heider. Liderul social-democrat nu exclude însă o alianţă cu foştii parteneri de coaliţie, popularii lui Wilhelm Molterer, şi nici un guvern minoritar.
Atât Haider, cât şi Strache i-au oferit lui Faymann sprijinul formaţiunilor pe care le conduc. „Tot timpul am spus că o alianţă între cele două partide (Partidul Social-Democrat şi Partidul Libertăţii - n.r.) este varianta cea mai stabilă, a insistat Heinz- Christian Strache.
Explicaţia unui succes electoral
Analiştii sunt de părere că soluţia cea mai realistă este refacerea coaliţiei dintre social-democraţi şi populari, destrămată în luna iulie. „O altă mare coaliţie între Faymann şi noua conducere a Partidului Popular este cel mai probabil deznodământ“, a declarat, pentru „Financial Times“, consultantul politic Thomas Hofer, sugerând o posibilă demisie a lui Wilhelm Molterer.
Revirimentul formaţiunilor de extremă dreapta s-a produs pe fondul fricţiunilor dintre social-democraţi şi populari, care au dezamăgit electoratul, dar şi în urma unei