Un jurnalist a fost bătut, ameninţat şi sechetrat câteva zeci de minute în incinta unei universităţi. Din fericire, a avut prezenţă de spirit şi a filmat totul.
Ziaristul şi militantul pentru drepturile omului, Oleg Brega, a fost agresat fizic şi sechestrat la Universitatea Slavonă, din Chişinău, de paznicii instituţiei de învăţământ. În cele din urmă, jurnalistul a scăpat, după sosirea unui echipaj al poliţiei. “Brega a fost agresat la Universitatea Slavonă de un rector extrem de şovin şi de personalul lui, care au aplicat forţa şi au încercat să-l intimideze. Rectorul de la această universitate pare să fie un personaj căzut din plină URSS, din realităţile sovietice, când rusa domnea peste tot, vorbită pe un ton arogant de populaţia ‘eliberatoare’ instalată aici după 1940. Vă puteţi convinge vizionând filmul de mai jos câtă ură musteşte în el, cu câtă aversiune loveşte camera atunci când este întrebat dacă cunoaşte limba română”, scrie Curaj.net. Un jurnalist a fost bătut, ameninţat şi sechetrat câteva zeci de minute în incinta unei universităţi. Din fericire, a avut prezenţă de spirit şi a filmat totul.
Ziaristul şi militantul pentru drepturile omului, Oleg Brega, a fost agresat fizic şi sechestrat la Universitatea Slavonă, din Chişinău, de paznicii instituţiei de învăţământ. În cele din urmă, jurnalistul a scăpat, după sosirea unui echipaj al poliţiei. “Brega a fost agresat la Universitatea Slavonă de un rector extrem de şovin şi de personalul lui, care au aplicat forţa şi au încercat să-l intimideze. Rectorul de la această universitate pare să fie un personaj căzut din plină URSS, din realităţile sovietice, când rusa domnea peste tot, vorbită pe un ton arogant de populaţia ‘eliberatoare’ instalată aici după 1940. Vă puteţi convinge vizionând filmul de mai jos câtă ură musteşte în el, cu câtă aversiune loveşte camera