Prea Sfinţitul episcop Sebastian al Slatinei şi Romanaţilor vorbeşte în cuvântul său pastoral la Învierea Domnului despre Iisus şi Pilat. Între cei care s-au făcut părtaşi răstignirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe cruce a fost şi un personaj care ar putea părea multora cel mai puţin vinovat de acest supliciu, chiar dacă el a pronunţat formal sentinţa condamnării la moarte a Domnului. Este vorba de guvernatorul roman Ponţiu Pilat. Spun ar putea părea, pentru că superficialitatea de care a dat dovadă acela în aşa zisul proces intentat lui Iisus nu-l poate scuza în niciun fel, iar gestul simbolic al spălării mâinilor (Mt. 27, 24) este departe de a-i fi adus purificarea de care a simţit nevoia atât de mult. Pronia divină a încercat, de altfel, prin coşmarul provocat soţiei sale în vis (Mt. 27, 19), să trezească în demnitar spiritul de dreptate, dar, în final au biruit tot frica pierderii propriului scaun, oportunismul şi slalomul politic (In 19, 12-13 şi Mc. 15, 15).
Astfel, vrând-nevrând, Pilat a rămas în istorie prin faptul de a nu fi putut gestiona decât spre moarte soarta Celui ce, deşi îl convinsese de nevinovăţia Sa (Lc. 23, 14-16), a trebuit totuşi să fie condamnat pentru vina de a-i fi deranjat prea mult pe iudei şi de a nu-i fi interesat deloc pe romani. Ba, poate că într-un fel le-a convenit acestora din urmă, pentru că a reînnodat prietenii pierdute (Lc. 23, 12) şi a adus „linişte” în rândul mulţimilor (Mc. 15, 15).
Dreptslăvitori creştini,
Superficialitatea şi prefăcătoria lui Pilat, oricât de nevinovat ar părea acesta de moartea Domnului, până la urmă nu pot fi decât condamnabile şi reprobabile, căci, la ce bun raţiunea dacă, atunci când trebuie să luăm decizia corectă, ne uităm mai mult în jur decât la faptul propriu-zis ce trebuie judecat? Care mai este demnitatea unei funcţii, dacă aceasta poate aduce „linişt