Sub semnătura lui Cicerone Theodorescu, poet şi jurnalist de calitate, apărea în numărul 245 din 4 februarie 1939 al ziarului „România” o clarificare sub formă de interviu privind Piaţa Victoriei, aflată atunci în pragul unei ample transformări. Deşi recomand spre lectură întregul articol, câteva fragmente din acest text cred că sunt binevenite pentru cei interesaţi, mai cu seamă pentru cei care nu au timpul necesar scotocirii prin colecţiile marilor biblioteci. Pentru a înlătura unele semne de întrebare, precizez că domnul Theodorescu îndrăznise să-i tulbure liniştea temutului primar general al Capitalei, generalul de divizie Victor Dombrowski, un om ursuz, veşnic preocupat de planuri măreţe şi un maniac al disciplinei de tip cazon.
Întrebarea deloc poetică, dar firească, „Cum va arăta Piaţa Victoriei”, presupusă a fi întâia pe scara curiozităţii bucureşteanului cu o brumă de inteligenţă şi cultură, a dat naştere unui răspuns complex, fiindcă se impuneau câteva explicaţii de rutină. Cum este aceasta: „O problemă mai grea, glăsuia ilustrul preopinent, a însemnat realizarea noii Pieţe a Victoriei, piaţa circulară prevăzută în planul director din 1935 – care presupunea păstrarea Palatului Ministerului de Externe – trebuind să fie modificată radical în urma hotărârii guvernului de a clădi un palat nou pentru acest minister. Aceste modificări de program au antrenat prefacerea completă a Pieţei, al cărei proiect s-a amplificat considerabil şi va face să avem aici – alături de Piaţa 8 Iunie – cea mai monumentală compoziţie de acest fel din Bucureşti.
Pentru realizarea ansamblului arhitectonic, două principii au intrat în cumpănă: unul cu aşezarea statuii Regelui Ferdinand şi a porticului înconjurător la sudul Pieţei, cu faţa spre Bulevardul Buzdugan (Jianu) şi altul, în care statuia e aşezată în partea de Nord, cu faţa spre Calea Victoriei.
Consider
