Era Napoleon al III-lea un mâncău? Meniul unui dejun al Alteţei Sale Imperiale din 26 noiembrie 1862, spre exemplu, ar putea să ne ofere un răspuns. Pentru două persoane – respectiv Napoleon al III-lea şi soaţa lui, Eugenie de Montijo (contesă dintr-o ilustră familie spaniolă) – bucătarul imperial a pregătit: biftecuri cu cartofi copţi, fazan pe varză, patru frigărui de rinichi, patru cotlete de vită în manieră vieneză, cu garnitură de cicoare, cartofi à la Béarnaise, două jamboane, două porţii de pui în aspic, patru ouă cu sos Béchamelle, fasole păstăi à la Maître d’hôtel, două mini-brioşe şi două prăjituri de orez. Inutil să spunem că prânzul se întindea, de fapt, pe durata a mai mult de două ore şi că era scăldat în cele mai bune vinuri bordeleze – pasiunea împăratului –, ori spaniole – spre desfătarea împărătesei, care îşi ostoia astfel dorul de ţara ei natală.
Gastronomia celui de-al doilea imperiu (Second Empire) nu este cu nimic mai prejos cu cea din primul imperiu napoleonian. Un alt meniu, de data aceasta de la un dineu oferit, la 1 mai 1867, consiliului său de război (era epoca în care se ducea campania din Mexic), clamează aceeaşi opulenţă. Masa începea cu o supă de pasăre… prezentată într-o ceaşcă de porţelan având „un capac” din aluat. Urma un gratin de foie gras (spre deschiderea poftei), după care felurile zise „principale” curgeau unul după altul: păstrăv pescuit în Lacul Genevei, servit cu sos olandez – punctând exilul olandez şi pe cel elveţian ale Maiestăţii Sale. Franţa triumfa cu coaste de vită în manieră provensală, pulardă – găină îndopată – ca la Toulouse, cotlete de miel cu fasole verde, cârnaţi de iepure à la Pompadour. Nu lipsea de pe masă punciul roman, care „clătea” gâtlejurile pentru următoarele feluri de mâncare: boboci de raţă ca la Rouen, serviţi cu garnitură de creson, apoi jambon de Bayonne „à la Russe”, sparanghel în sos
