Am mai spus și cu alt prilej (vezi articolul „Măsura”, 10.01.2013) că românilor le lipsește flagrant măsura. Falsa delegitimare provine, poate, și de la o zicere a lui Paler („Adevărata măsură a omului ar trebui să fie lipsa de măsură”) prost înțeleasă: scriitorul lansa, de fapt, o invitație la cutezanță (dorință fără măsură, îndrăzneală fără măsură), ceea ce presupune alți parametri ai abordării filosofice. „Ne quid nimis” (nimic prea mult) spunea Terenţiu, „Est modus in rebus” (o măsură în toate) l-a completat Horaţiu. Dar am senzația că-s tot mai multe condeiele (onorabile, altfel) ce abandonează programatic și păgubos măsura în dezbaterea unor chestiuni ținând de istorie. Care, desigur, pot și trebuie să primească o porție de corectură din partea gândirii contemporane, numai că se sare prăpăstios dintr-o extremă în cealaltă.
Ca-n povestea carului prăvălit în șanț: câțiva inimoși îl saltă... pentru a-l azvârli în șanțul celălalt. Drept pentru care îndreptarea bine intenționată (funcționează prezumția de inocență) a cutărei viziuni inflamate poate, până la urmă, deforma realitatea la fel de regretabil. Făr-de-măsură n-ai cum reîntrona măsura!
Nu zic că-n gena noastră românească n-or fi și ceva fărâmituri cumane. Poate că și unele personaje de prim-plan în zorii civilizației balcanice vor fi fost de origine cumană. De aici la „cumanizarea” totală pe care o susține Neagu Djuvara, cale lungă! Pentru a fi parcursă, medievistul propune să renunțăm la „cosmetizarea istoriei”, regretabil văzută de ultimele generații printr-o „grilă națională” (citiți: naționalistă) falsificatoare. Spre a susține că nimic n-au izbutit niciodată românii, tot ce-i cât de cât menționabil se datorează alogenilor, practic, n-am fi existat în istorie dacă nu veneau alții să ne civilizeze și să ne instruiască. Victoriile noastre militare ar fi „exagerate bombastic”, dacismul
