Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătorul Ovidiu Galea spune că Ciorba și Ioan Șandra sunt un pericol public

Publicat in Adevarul, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Considerat un magistrat controversat după ce a pus în libertate suspecții principali în comiterea unor infracțiuni grave, judecătorul bihorean Ovidiu Galea a dispus, vineri, măsura arestării prevenetive pentru 29 de zile a lui Iuliu Ciroba și Ioan Șandra, doi dintre membrii rețelei de falsificatori destructurată în urma unui flagrant la Lugoj.

Potrivit magistratului, atât Ciorba cât și Ioan Șandra prezintă pericol public. "În cazul lui Ciorba și Șandra au existat indicii și presupuneri care să impună arestarea. Din probele administrate a rezultat faptul că cei doi au convenit cu privire la procurarea valutei, modul de acțiune, locul de întâlnire, data ei și manipularea sumei de 30.050 euro", a spus Ovidiu Galea. La scurt timp după emiterea mandatului, avocatul lui Ciorba a făcut recurs. "Sper ca clientul meu să beneficieze de același tratament juridic ca și celellate personae care nu au fost arestate în cauză", a spus ieri, Răzvan Doseanu.

Două persoane arestate, trei cercetate în libertate

În cazul lui Zoran Tizmănaru și al lui Alin Bălășoiu, judecătorul Ovidiu Galea a dispus măsura obligării de a nu părăsi domiciliul. "Nu au fost evidențiate indicii că ar exista pericol public, iar în cazul lui Ioan Toderici nu există probe", a spus magistratul. Iuliu Ciorba este un mai vechi client al justiției orădene. Bărbatul a fost eliberat condiționat de două ori. În anul 2005, Iuliu Ciorba a fost eliberat cu un rest de pedeapsa de 525 de zile. Tânărul se afla în executarea unei pedepse de cinci ani închisoare pentru tâlhării și furturi. După ce în luna iulie 2006, l-a amenințat și lovit pe unul Nicolae Bene, Ciorba a ajuns din nou în arrest. Deși a fost judecat pentru tâlhărie, magistratul a schimbat încadrarea juridică. "Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri în baza căreia inculpatil va primi pedeapsa de un an închisoare", și-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°