Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Impotriva demonizarii: Mircea Cartarescu despre “dictatorul” Basescu

Publicat in HotNews, vineri 5 august 2011 ·

Ca unul care stie ce inseamna sa returnezi o medalie, un premiu sau o decoratie, dar si ca unul care stie ce inseamna o dictatura, am citit cu mare atentie si cu admiratie acest articol de Mircea Cartarescu aparut in “Evenimentul Zilei”. Ca si Mircea, nu sunt un idolatru, vad si eu ceea ce poate fi vazut cu ochiul liber. Poate si pentru ca am vazut de aproape unele lucruri pe care multi au decis sa le ignore: curajul lui Traian Basescu de a porni pe drumul decomunizarii riscand enorm (chiar pozitia de presedinte), pe vremea cand unii dintre consilierii sai il sfatuiau sa nu o faca. Niciodata in relatiile mele cu Traian Basescu nu am simtit dispret ori bucuria de a ma persifla. Se prea poate ca altii sa fi trait alte experiente. Temele discutiilor noastre au fost intotdeauna la obiect, despre istorie, politica, valori morale. Stiu, vor fi destui care se vor indoi, ma vor acuza ca scriu aceste randuri din conformism, din obedienta, din servilism, ca urmaresc cine stie ce avantaje. N-au decat sa scrie ce doresc, eu stiu ce-am trait, ce-am vazut, ei spun ce gandesc, la randul lor. Suntem fiinte libere, nu trebuie sa ne inregimentam in vreun cor. Pana la ora actuala, nimic nu ma face sa vad in Traian Basescu un personaj malefic, un om politic care ignora deliberat interesele comunitatii politice pe care a jurat sa o serveasca. Este imperfect, are francheti care pot deranja, nu se fereste sa spuna lucrurilor pe nume, uneori foarte abrupt. Aceste lucruri pot fi discutate normal, fara a cadea in ispita demonizarii.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro Ca unul care stie ce inseamna sa returnezi o medalie, un premiu sau o decoratie, dar si ca unul care stie ce inseamna o dictatura, am citit cu mare atentie si cu admiratie acest articol de Mircea Cartarescu aparut in “Evenimentul Zilei”. Ca si Mircea, nu sunt un idolatru, vad si eu ceea ce poa

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°