Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Aeroportul, sperietoare pentru firmele de taxi din fosta Capitală Culturală Europeană

Publicat in Adevarul, vineri 7 mai 2010 ·

Conducerea aeroportului se chinuie de mai bine de jumătate de an să închirieze prin licitaţie locurile pentru taximetre. Nicio firmă nu s-a înscris la cele trei licitaţii avute loc din noiembrie şi până în prezent.

CITIŢI ŞI:

Record de bătuţi ajunşi la urgenţă

DN1 blocat cu banane, în apropiere de Cristian

Universitatea „Lucian Blaga” în proiect de 5,5 milioane de euro pentru studenţii din străinătate

Nu de puţine ori, oamenii care aterizează la Sibiu ca turişti sau ca simpli călători, au avut neplăcuta surpriză, ca odată ajunşi în faţa aerogării în care s-au investit 60.000.000 de euro, să nu găsească niciun taximetru pe locurile special rezervate pentru această activitate de către cei din conducerea aeroportului Internaţional Sibiu. În aceste condiţii singura soluţie este aceea de a chema un taxi în aeroport, sau să apeleze la mijloacele de transport în comun, pentru a putea ajunge în oraş.

Cei de la aeroport au făcut în ultima vreme mai multe licitaţii de atribuire a locurilor de taximetre, dar din motive încă neclare pentru conducerea aerogării, nimeni nu s-a înghesuit nici măcar să participe la acestea. „Noi am organizat din noiembrie şi până în prezent trei astfel de licitaţii. Prima a fost în 26 noiembrie 2009, iar umătoarele două au avut loc pe parcursul lunii trecute. Fără succes însă. Nu s-a prezentat nici măcar o singură firmă la ele, deşi noi am folosit mijloacele de promovare specifice pentru a anunţa pe cei interesaţi” a explicat Iuliana Opriţa, purtător de cuvânt la aeroportul Sibiu.

În aceste condiţii s-a trecut la vânzare direct, per bucată, sub formă de abonament. Nici aşa însă rezultatele nu au fost cele preconizate. „S-au vândut 3 abonamente la preţul de 1000 de lei pentru 6 luni” a mai spus reprezentanta Aeroportului Sibiu.

Campanie de adopţii de căţeluşi şi papagali în centrul oraşului

Afacere n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 30 minute
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 57 minute
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 2 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 15 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum o ora
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 3 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 9 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 2 ore
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°