Istoria sa plină de culoare invocă unele imagini interesante: Canalul, corupţia, dictatorii, drogurile, spălarea de bani, Manuel Noriega, şi... influenţa Statelor Unite. De partea cealaltă, avem PR-ul, care vorbeşte despre biodiversitate, turism şi stabilitate economică.
Din 1999, când Panama a câştigat controlul total asupra canalului care face legătura între Atlantic şi Pacific, ţara şi-a pus speranţele în turism şi în investiţiile internaţionale. Am văzut un exemplu al acestei transformări în vârful canalului, pe Causeway Amador. Drumul pietruit, care leagă insuliţele Naos, Perico şi Flamenco de continent, a fost cândva interzis panamezilor. Acum, fosta bază militară SUA găzduieşte mai multe cazinouri de milioane de dolari, hoteluri de lux şi câteva rămăşiţe ale trecutului militar, atât cât turiştii şi localnicii nici să nu le observe în peisajele uimitoare şi promenadele aglomerate.
Drumul care trece peste ape mi-a oferit o privelişte de zile mari. De-o parte, Podul Americilor, întins maiestuos peste intrarea canalului în Pacific, cu o paradă eternă de nave strălucitoare, aşteptând în ancoraj sau plutind uşor...
De cealaltă parte, jumătate din Golful Panama, înconjurat de metropola cu acelaşi nume, aflată în plină ascensiune. Mi-au rămas în minte investitorii străini, expaţii în căutare de averi, macaralele deasupra orizontului şi traficul infernal. Aaa... şi locuitorii oraşului, foarte mândri de ceea ce se construia sub ochii lor, susţinând cu tărie că Panama City este Dubaiul Americii Latine.
Panama City, un amestec între Spania veche şi America de azi FOTO Ciprian Enea
Sărăcie şi vechi amestecate cu lux
Sufletul oraşului rămâne însă Casco Viejo, fostul cartier colonial transformat radical dintr-o zonă dărăpănată într-una dotată cu energie creatoare, dar şi cu fierăstraie şi echipe de constructor