Mă pune câteodată dracu’ să mă uit seara la tot felul de tembeliziuni unde îşi dau cu părerea despre orice, fel de fel de specialişti. De madam Tatoiu nu se poate scăpa în nicio seară, da’ măcar asta e ca pătrunjelul în supă, că nici nu strică, nici n-ajută. Ea se pricepe la fotbal, politică, istorie, economie, administraţie, cultură, sex şi orice altă problemă de interes naţional. Respectiv nu se pricepe, da’ măcar ştim că n-a stricat nimic din toate astea.
Mai deranjant e faptul că apar alte tute care-şi dau cu presupusul, şi deranjul vine din faptul că astea chiar au stricat. Mult. Mai ieri, am văzut-o pe Roberta Anastase explicând ce bine a fost pe vremea guvernării din care a făcut parte şi ce rău e acuma. Nu sunt un mare fan al actualului guvern, dar s-o văd pe infractoarea aia dând lecţii de corectitudine, moralitate şi bună practică politică parcă e prea mult. Şi lecţiile astea le dă cu o voce retuşată, artificială, şi cu laţele puţin buclate, căzute pe umărul drept, de parcă ar fi pictat-o Boticelli la beţie şi i-ar fi ieşit, în tablou, în loc de o fecioară aureolată de nimbul sfinţeniei, o târfă dintr-un lupanar renascentist florentin.
Pe un alt canal, nu veneţian, îşi vărsa dejecţiile madam Sulfina Barbu, altă matracucă politică, animată de aceleaşi veleităţi pseudopolitice. Dacă ar fi să rămân puţin în domeniul atât de rafinat al picturii, aş putea spune că asta arată de parcă ar fi pictat-o Picasso, treaz fiind. Numai năsucul distinsei cotrohariţe poate face de ruşine şi arunca la gunoi tot ce au gândit expresioniştii, cubiştii şi postmodernii că ar putea revoluţiona pictura. Câteodată Dumnezeu sau natura le joacă unora feste. Da’ nu aspectul e important, ci faptul, cum am mai zis, că lipseşte bunul simţ şi, după toate relele pe care le-au făcut, în cârdăşie cu toată haita lor de pedelişti, cucoanele nu au măcar decenţa de a
