Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Giurgiuvenii nu mai au unde să îşi îngroape morţii

Publicat in Adevarul, marți 16 noiembrie 2010 ·

În cele trei cimitire din municipiu nu se mai găsesc decât cu greu locuri de veci. Pentru a ieşi din impas, consilierii locali au adoptat în ultima şedinţă un proiect de hotărâre care se referă la extinderea cu 5.000 de metri pătraţi a cimitirului „Sfântul Haralambie” situat pe şoseaua Sloboziei.

„În acest moment toată documentaţia se află la Direcţia de Urbanism pentru primirea autorizaţiei. Va mai fi nevoie de o serie de avize de la Direcţia de Sănătate şi de la SCUT Giurgiu. De-abia după aceea putem vorbi de împrejmuire şi de parcelare. Oricum eu sper ca într-o lună să putem da în folosinţă noul teren” a declarat astăzi pentru „Adevărul de Seară” Mariana Teodorescu, şeful serviciului Cimitire din cadrul Administraţiei Domeniului Public şi Privat (ADPP). Aceasta afirmă că nu va putea fi valorificată întreaga suprafaţă din cauza faptului că de-a lungul terenului respectiv trec două ţevi care aparţin de SCUT Giurgiu. Chiar şi aşa, numărul de locuri de veci nou înfiinţate, va ajunge la aproximativ 1.000.

Cimitire "ocupate" în proporţie de peste 99%

Mariana Teodorescu susţine că extinderea reprezintă singura soluţie viabilă din acest moment din cauza problemelor legate de terenuri dar şi de fondurile reduse ale Primăriei. „Cimitirul Sfântul Haralambie este singurul pe care îl putem extinde pentru că există un teren în apropierea lui care aparţine comunităţii. Celelalte două cimitire sunt înconjurate numai de terenuri private. Gradul de ocupabilitate trece de 99%” menţionează aceasta.

Conform aceleiaşi surse, în viitorul apropiat se intenţionează înfiinţarea unui nou cimitir pentru că încercările unor schimburi de terenuri între Primărie şi persoane private au dat greş. „Următorul pas, după extinderea cimitirului Sfântul Haralambie va fi înfiinţarea unui nou cimitir”.

Numărul total al locurilor de veci din municipiu este de aproximativ 30.00

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°