VRAJA Am atins prima castana pe care toamna si-a pus amprenta. Atat de intens colorata in brun, atat de superb invelita in coaja ei. Am atatea amintiri legate de toamna. La fiecare inceput de septembrie mi-aduc aminte cum mama ne lua de mana, pe mine si pe fratele meu, si colindam magazinele in cautarea rechizitelor pentru scoala. Atat de clara imi este amintirea aceasta, incat pentru o clipa am senzatia ca o pot atinge.
Fericirea pentru mine atunci avea mireasma caietelor nou-noute care aveau sa fie coplesite de scrisul meu de copil. Mi-am schimbat scrisul, caligrafia, de atatea si atatea ori. Ma distra sa scriu de fiecare data altfel, scriam drept, intr-o parte, rotund, alungit, legat, de tipar. Nu pot uita iarasi primul ierbar pe care l-am umplut cu florile vacantei petrecute cu bunica mea in Bucovina. Adunasem atatea flori ca tin minte si acum cat de mare mi se parea nota de 10 care se tinea tantosa in carnetul meu. Tin minte apoi ultima seara de vacanta, cand pe spatarul scaunului uniforma proaspat calcata de mama imi zambea numai mie, la fel si ghiozdanul pregatit pentru cartile pe care avea sa le ocroteasca de atunci incolo. Mirosul carpei arse care indeparta tantarii din locul unde ne strangeam copiii de pe strada pentru ultima seara de vacanta si acum imi persista in nari. O luam de coada a doua zi si trebuia sa nu uitam ce vacanta frumoasa traise fiecare dintre noi.
PRIMA ZI DE SCOALA. Mirosul bancilor proaspat vopsite, tabla neagra ca taciunele care astepta infiorata atingerea timida a cretei, totul ne facea fericiti atunci. Eram copii, trebuia doar sa invatam si sa ne jucam. Ii vad si acum pe colegii mei tremurand sub imperiul emotiilor unui nou inceput de an scolar. Acum, de exemplu, am facut un gest necugetat. M-am oprit din iuresul zilei, m-am asezat pe o banca in parc, am privit lumea si am atins cea dintai castana coapta a acestei toamne,
