PLAN Cseke spune că anul acesta nu vor creşte salariile în sistemul sanitar şi că vor fi păstrate sporurile acordate în 2009
Cseke Attila , ministrul Sănătăţii, a declarat ieri că vor fi luate măsuri de reducere a personalului auxiliar din sistemul sanitar, acolo unde este prea numeros, însă personalul de specialitate nu va fi afectat de această masură. "După analiza făcută, avem o lipsă de personal în sistemul medical în ceea ce priveşte specialiştii, cei care fac actul medical. La personalul auxiliar vom face analize, iar dacă sunt prea mulţi se vor lua măsuri", a declarat Cseke. Acesta a precizat că, la nivelul întregii ţări, există, în special, o lipsă de radiologi şi anestezişti, iar pentru remedierea situaţiei trebuie gândit un program pe termen lung, inclusiv în domeniul învăţământului de specialitate.
Cseke a spus că în anul 2010 nu vor creşte salariile în sistemul sanitar şi că vor fi păstrate sporurile acordate în 2009, exemplificând sporul de gardă pentru sfârşitul de săptămână. Declaraţiile ministrului au fost făcute la Satu Mare, unde a avut întâlniri cu medicii şi conducerea Direcţiei de Sănătate Publică a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate şi a spitalelor din judeţ. Ministerul Sănătăţii nu este singurul care va fi afectat de disponibilizări. În urmă cu câteva zile, Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor, a anunţat că există un program pentru circa 100.000 de disponibilizări care va fi aplicat de toate instituţiile din sectorul bugetar. Conform unor analize, se estimează că vor rămâne fără loc de muncă 10.000 oameni din Transporturi, în special din sistemul feroviar, 17.000 din primării, 20.000 din Finanţe şi câteva zeci de mii din Ministerul Muncii. Cifrele nu au fost date ca exacte, miniştrii care păstoresc domeniile respective declarând că este vorba doar de nişte evaluări. (E.H.)
PLAN Cseke spune că anul acesta nu vor creş