In cadrul Provident Financial, companie specializata in acordarea de imprumuturi de mica valoare la domiciliu, lucreaza 450 de angajati si 2.200 de reprezentanti independenti (persoane fizice autorizate), din care 5% sunt colaboratori care anterior au obtinut credite de la companie.
"Statisticile noastre arata ca 5% din clientii companiei devin colaboratori. Ca sa ajungi reprezentant nu trebuie sa ai neaparat studii superioare, ci sa ai abilitati de comunicare, sa fii familiarizat cu cifrele si cu oamenii", sustine Csaba Gergely, care ocupa de la inceputul lui iunie pozitia de director de resurse umane al Provident Financial.
Gergely a venit in Provident Financial dupa o cariera de 12 ani in Coca-Cola si un an si jumatate ca senior manager in cadrul companiei de consultanta si audit PricewaterhouseCoopers (PwC). Este presedintele HR Club, asociatia profesionala a specialistilor in resurse umane din Romania.
Singura conditie pe care trebuie s-o indeplineasca un candidat care vrea sa ajunga reprezentant in cadrul companiei este sa fie persoana fizica autorizata, expe-rienta in domeniul financiar nefiind un "must have" pentru incheierea contractului de colaborare. Cu toate acestea, majoritatea angajatilor au fost recrutati prin sistemul de recomandari interne, aceasta fiind si cea mai eficienta metoda de selectie a personalului folosita de companie. "Cele mai recente rezultate arata ca peste 70% din agenti au fost recrutati prin recomandare interna."
Potrivit lui Gergely, exista o preocupare continua pentru procesul de promovare interna, in companie fiind cunoscute exemple de "povesti de succes", in care unii angajati au ajuns de la statutul de colaboratori pe pozitii de area manageri, dupa ce au trecut printr-o perioada in care au fost manageri de dezvoltare.
"Circa 8% dinntre managerii de dezvoltare sunt fosti reprezentanti.